Orange Romania anunta astazi o serie de schimbari in structura echipei de top management, ce fac parte dintr-un plan mai larg de evoluţie creat de Gervais Pellissier, deputy CEO si Executive Director al regiunii europene a grupului Orange. Astfel, Jean-Franҫois Fallacher isi incheie mandatul ca Chief Executive Officer al Orange Romania si da curs unor noi oportunitati la Orange Polonia. in acelasi timp, grupul Orange o numeste pe Liudmila Climoc, in prezent Chief Executive Officer la Orange Moldova, in rolul de CEO al Orange Romania. Julien Ducarroz, care detine acum pozitia de Chief Commercial Officer la Orange Romania, este numit CEO al Orange Moldova. Aceste schimbari vor intra in vigoare de la 1 mai 2016.
“Sunt mandru ca, de-a lungul celor cinci ani petrecuti la Orange Romania, impreuna cu echipa mea am fost perseverenti in consolidarea pozitiei noastre de leadership pe piata de mobil, avand tot timpul atentia indreptata catre nevoile clientilor. Castigarea noilor licente de spectru, modernizarea intregii retele, dezvoltarea celei mai rapide retele 4G din tara si lansarea Orange TV, una dintre numeroasele inovatii pe care le-am adus clientilor nostri, subliniaza succesele obtinute de Orange Romania. Calea este deschisa pentru si mai multe servicii surprinzatoare ce vor fi lansate in Romania si sunt convins ca echipa va continua sa-i serveasca pe clientii nostri romani cu aceeasi pasiune.” a declarat Jean-François Fallacher.
Gervais Pellissier, Deputy Chief Executive Officer al grupului Orange si Executive Director responsabil cu operatiunile europene, a spus: “As vrea sa le multumesc lui Jean-Franҫois Fallacher si lui Julien Ducarroz pentru contributia lor extraordinara la succesul Orange Romania in timpul mandatelor lor si ii felicit pentru noile lor functii. De asemenea, as vrea sa-i urez Liudmilei Climoc bun venit in noul rol de CEO al Orange Romania. Am deplina incredere in echipa de management din Europa si sunt nerabdator sa iau parte la succesele din anii ce vor urma.”
Liudmila Climoc are o experienta extinsa in domeniul telecomunicatiilor, obtinuta de-a lungul celor 19 ani petrecuti in aceasta industrie. Și-a inceput cariera la Orange Moldova, unde a condus numeroase proiecte si lansari comerciale importante. in 2008, Liudmila a fost promovata din pozitia de Chief Sales Officer in cea de Chief Executive Officer. Sub conducerea sa, compania si-a dublat baza de clienti, la peste 2,6 milioane de clienti astazi, consolidand astfel leadership-ul puternic al Orange in Moldova, cu o cota de piata de 57% din sectorul de mobil. Suporter pasionat al noilor tehnologii de comunicare si o sustinatoare constanta a inovatiei, Liudmila a asigurat intr-un mod remarcabil conducerea pe plan tehnologic si pe planul inovatiilor a Orange in Moldova, unde are in palmares 2 premiere in industrie – lansarea HD Voice si HD Voice International pentru mobil, inainte ca acestea sa fie adoptate la scara larga in restul Europei.
“Este o mare onoare pentru mine sa devin CEO al Orange Romania, operatorul numarul 1 in telecomunicatii mobile din aceasta tara, si sa ma alatur echipei remarcabile si atat de dinamice de profesionisti. Orange Romania va continua sa aiba toata atentia indreptata catre client, oferindu-le celor peste 10 milioane de utilizatori o experienta de neegalat, prin intermediul serviciilor de cea mai buna calitate si al celor mai utile inovatii.” a spus Liudmila Climoc, viitorul CEO al Orange Romania.