Dupa ce un fost prim ministru revolutionar al Romaniei declara cu emfaza ca industria noastra nu era nimic altceva decat un morman de fier vechi si dupa ce alte vipuri ale politicii de dupa 1990 au sustinut ca singurele domenii importante ale economiei nu sunt decat agricultura si turismul, de vreo doi ani s-a petrecut o intoarcere de 180 de grade si guvernantii au inceput sa propavaduiasca necesitatea reindustrializarii.
O analiza a ceea ce se intampla in realitatea politicii economice actuale ridica insa o intrebare legitima: se vorbeste despre reindustrializare pentru ca este de ”bonton” in spirit european, avand in vedere interesul evident al unor tari europene occidentale de a-si reface industria afectata de delocalizari sau chiar guvernantii nostri inteleg, in sfarsit, importanta esentiala a industriei pentru eficientizarea economiei si modernizarea societatii romanesti ?
Inclin sa cred ca in pofida declaratiilor si a angajamentelor electorale, problema reindustrializarii Romaniei nu este tratata cu seriozitate si nici in directia interesului national al crearii de locuri de munca si al ridicarii nivelului de competitivitate pe piata europeana si internationala.
Iata cateva argumente in sustinerea acestei idei:
Pentru inceput, trebuie sa sublinem ce presupune procesul de reindustrializare caci ar fi gresit sa se plece de la o ”legenda” care circula in societatea romaneasca, aceea a inexistentei industriei in Romania de azi. Daca insa privim actuala structura a economiei romanesti, ar trebui sa ne intrebam daca problema reindustrializarii este atat de presanta si de acuta precum se pretinde. Astfel, din 2011 industria a trecut pe primul loc, depasind comertul, cu cea mai mare pondere in structura Produsului Intern Brut, ajungand la 26,5%, fata de 22,8% in 2008. Potrivit Eurostat, sectorul industriei s-a situat ca pondere pe locul doi in Europa dupa Irlanda in conditiile in care in Germania, tara cu cel mai puternic sector industrial din Europa, ponderea industriei in PIB era de doar 21%, media UE fiind de 16,8%.
In aceste conditii, s-ar mai pune problema reindustrializarii Romaniei sau doar cea a continuarii actualului proces prin care dezvoltarea industriala este stimulata de ”complementaritatea” pe care produsele romanesti o au in cadrul relatiilor de subcontractare si asamblare cu firme si companii straine, majoritar din cadrul UE ? Trebuie insa subliniat ca din punctul de vedere al structurii pe ramuri, industria mecanica a capatat prioritar un caracter de tip subcontractor fata de firme si companii straine fiind asimilata activitatilor industiale manufacturiero-asamblatoare, pierzand aproape in totalitate atributul de cercetare-inovare. Chiar cele mai reprezentative produse industriale de export ale constructiilor de masini (Dacia) sunt doar ”produse” in Romania nu si concepute/proiectate la noi. Activitatea de marketing este si ea asigurata de firme straine ceea ce face ca doar o mica parte din valoarea adaugata produsa sa ramana in tara cu consecinte diminuante directe asupra salariilor si darilor catre bugetul national.
Evident, reindustrializarea presupune mult mai mult decat existenta unei industrii de tipul celei aratate mai sus. Reindustrializarea este procesul economic, social si politic de organizare a resurselor nationale in scopul reconstructiei industriale, determinat de nevoia revigorarii si eficientizarii intregului complex al economiei nationale
Reindustrializarea este considerata o solutie pentru rezolvarea rapida si mai eficienta decat alte politici economice si sociale a unor probleme cu caracter mai mult sau mai putin punctual si conjunctural, de la o tara la alta,cum ar fi: crearea de locuri de munca si integrarea sociala a generatiilor tinere, cu precadere feminine; consolidarea statutului si functiei sociale a clasei mijlocii; cresterea nivelului general al veniturilor ca urmare a cresterii nivelului general de calificare si, respectiv, de productivitate; reducerea diferentelor si decalajelor de dezvoltare si venituri intre zone si regiuni; stimularea activitatii de cercetare-inovare; imbunatatirea structurii exporturilor si ocuparea unui loc mai bun in diviziunea globala a muncii; cresterea numarului de unitati de valoare adaugata pe unitate de produs ca premiza a cresterii potentialului de impozitare.
Desi aceste avantaje sunt evidente chiar la nivelul unui simplu manual de economie, politica economica romaneasca nu da dovada unei intelegeri materializate prin sprijinirea industriei autohtone, aplicand macar tehnicile bine cunoscute ale unor succes stories de ”infant industries” de promovare a industriei autohtone in tari ca Brazilia, Coreea de Sud, India, Africa de Sud sau Turcia.
Spre deosebire de acestea, statul roman are o pozitie de obstructionare a productiei autohtone prin politica de investitii publice, preferand importul chiar in conditii de calitate/pret comparabile sau chiar superioare ale produselor romanesti. In Romania, industria autohtona este victima unor interese clientelare sau poate doar a unor greseli de guvernare.
Exemplul cel mai reprezentativ si totodata un act de subminare a interesului industriei si capitalului romanesc este modul in care s-a decis achizitionarea noilor garnituri de metrou. Desi industria autohtona are traditia si capacitatea constructiei noilor garnituri, conditiile de licitare au fost astfel concepute incat producatorii romani sa nu poata participa desi, garniturile care circula de mai bine de patruzeci de ani sunt fabricate integral in Romania si si-au dovedit pe deplin fiabilitatea. Mai mult decat atat, constructorii de material rulant din Romania si-au dovedit nivelul inalt de competitivitate prin participarea cu succes la Targuri internationale de profil cum a fost cel din luna septembrie la Berlin. Oare nu este interesant pentru politica industriala romaneasca faptul ca la acest Targ locomotiva Diesel realizata integral prin conceptie romaneasca la Uzina Electroputere Craiova a obtinut deja un contract de export in Franta sau ca la Remar-Grampet Pascani s-a produs, tot in conceptie proprie, un tren ultramodern comparabil ce cele mai moderne produse similare din strainatate ?
Efortul capitalului national reprezentat de Grupul Feroviar Roman (Electroputere Craiova si Remar Pascani) sau de Astra Arad pentru a revigora traditia romaneasca in constructia de material rulant de inalta calitate este subminat de lipsa unei viziuni guvernamentale pe termen lung privind dezvoltrea unor ramuri industriale cu evidenta vocatie de export si, in consecinta, de creare a unor locuri de munca din categoria calificarii superioare, apte de a crea valoare adaugata la nivel european si de a o capitaliza in interiorul tarii prin investitii suplimentare in tehnica si tehnologie moderna.
Reindustrializarea Romaniei, atat de necesara progresului general al tarii, nu va putea fi realizata doar prin investitii publice si nici doar prin aport de capital strain. Sursa principala o reprezinta efortul capitalului si inteligentei romanesti, valorificarea traditiilor si competentei acumulate in domenii in care Romania a detinut in trecut locuri fruntase pe piata internationala.
