Festivalul International al Artelor Spectacolului Muzical "Viata e Frumoasa!" editia a IV-a

0
753

Festivalul International al Artelor Spectacolului Muzical „Viata e Frumoasa!” a juns la cea de-a patra editie! Festivalul se va deschide joi, 10 noiembrie 2011, cu musicalul Rebecca,  cea mai recenta premiera a Teatrului National de Opereta „Ion Dacian”, de Sylvester Levay si Michael Kunze, in regia lui Attila Béres.

Evenimentele primei zile includ si vernisajul expozitiei „In Memoriam ION DACIAN – 100 de ani de la nastere”, care va avea loc in foaierul teatrului, precum si o serie de ateliere dedicate copiilor, ziua incheinandu-se cu o seara traditionala romaneasca sustinuta de Maria Raducanu.
Activitatile conexe din cadrul festivalului au debutat pe data de 8 noiembrie, sub forma workshop-ului condus de Thomas Richards (asistentul si principalul colaborator al lui Jerzy Grotowski) si echipa sa de studiu din cadrul centrului de cercetare in artele spectacolului de la Pontedera, Italia. Workshop-ul are loc pe parcursul a patru zile, timp in care participantii vor explora conceptul „artei ca vehicul” si relatia dintre miscare si activitate in domeniul artelor spectacolului.
Cele unsprezece zile ale festivalului includ spectacole de musical si opereta de la renumite teatre muzicale europene (Womanish Revolt, Teatrul de Stat de Comedie Muzicala din Sankt Petersburg; Bal la Savoy, Teatrul Academic de Opereta din Kiev; Romeo si Julieta, compania Balet Bratislava; spectacolul-lectura Second Time Round, de John Elsom; The Living Room,  de Thomas Richards – Marea Britanie), dar si autohtone (Scripcarul pe acoperis, Teatrul „Regina Maria” din Oradea; spectacolul-prezentare Apocalipsa iubirii, de Ernest Fazekas).
Seria de concerte din aceasta editie variaza de la clasic (Richard Galliano, Franta – concert simfonic cu participarea dirijorului Tiberiu Soare), la clasic cu influente rock, trance si synthpop (Emma Shapplin, Franta), de la dark cabaret (The Tiger Lillies, Marea Britanie) si muzica pop (Ornella Vanoni, Italia) la jazz (Richard Galliano si cvintetul „La Strada”, Franta, Maia Baratashvili and The Shin, Georgia, Old Fish Jazz Band, Germania), tango (QuarTango, Slovacia / Romania), dar si muzica religioasa (Corul Teatrului National de Opereta „Ion Dacian”).
Un alt eveniment important organizat in cadrul festivalului este Gala Internationala de Opereta si Musical, conceputa sub indrumarea artistica a lui Bogdan Strutynsky (Ucraina) si a lui Razvan Ioan Dinca. In acest an, Gala se numara printre cele mai ample evenimente din cadrul festivalului, reunind pe aceeasi scena peste 120 de artisti din sase tari.
Festivalul, cu invitati din peste 10 tari, dureaza unsprezece zile si se desfasoara in locatii diverse din Bucuresti. Biletele se pot cumpara de  casa de bilete a Teatrului National de Opereta „Ion Dacian” si online, pe site-ul www.eventim.ro si www.vandbilete.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here