Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania (ROMEPS), intrunita statutar in data de 29 ianuarie 2016, a ales un nou presedinte, in persoana domnului Florin Hahui, director general Onebrand. De asemenea, ROMEPS are, de la inceputul lunii februarie, si un nou Consiliu Director, format din vicepresedintii Sorin Cristea, din partea Arcon, si Serban Cazanisteanu, director general Mindo SA.
“Ma simt onorat pentru faptul ca membrii asociatiei mi-au incredintat functia de presedinte in cadrul ROMEPS si privesc cu nerabdare catre acest mandat, in care ne vom concentra pe confirmarea asociatiei ca furnizor de expertiza in domeniu, atat pentru producatori, cat si pentru beneficiari. De asemenea, vom continua proiectele demarate in anii anteriori si vom incepe altele noi, menite sa contribuie la educarea consumatorilor si la imbunatatirea pietei de polistiren expandat”, a declarat Florin Hahui, noul presedinte al ROMEPS.
Florin Hahui il inlocuieste in functia de presedinte al Asociatiei Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania pe Laurentiu Istrate. Conform Actului Constitutiv al asociatiei, atat presedintele, cat si membrii Consiliului Director se aleg pentru o perioada de un an.