Florin Jianu, CNIPMMR: „Nu este adevarat ca patronatele nu susțin creșterea salariului minim”

0
1064

 

Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Florin Jianu, susține că patronatele nu sunt împotriva creșterii salariului minim, așa cum cred mulți oameni.

 

 

 

Ce părere aveți despre creșterea salariului minim la 3.000 de lei?

În primul rând, ar trebui să demitizăm o abordare, aceea conform căreia patronatele s-ar opune creșterii salariului minim pe economie, ori că patronii nu vor să mărească salariile. Cum s-a dovedit și în acest an, dar și în anii trecuți, cei care au fost suporterii măririlor succesive ale salariului minim pe economie au fost patronatele. Și-n acest an, dacă vă amintiți, spunem acest lucru încă de la începutul anului: că salariul minim pe economie trebuie să crească, trebuie acoperită inflația, trebuie acoperită pierderea de competitivitate și de putere de cumpărare a oamenilor, așa încât, în acest moment, salariul minim pe economie, ori discuțiile la salariul minim pe economie, sunt în etapa în care acesta este stabilit la 3.000 de lei, cu 200 de lei deducere. Noi considerăm, însă, că este o etapă intermediară. O etapă intermediară, pentru că vom mai avea runde de negociere, am mai solicitat runde de negociere și propunem o creștere voluntară, pentru cei care-și permit, care pot, de încă 250 de lei, nepurtători de taxe și impozite. Adiucă, 250 de lei peste 3.000 de lei, care să nu fie purtători de taxe și impozite.

 

Ca și cei 200, din prevederea de acum…

Ca și cei 200. Pentru că această mărire e voluntară, estwe peste nivelul salariului minim pe economie. Cine își permite să o dea, este corect ca banii să ajungă efectiv la oameni, la angajați. În acest moment, salariul net e undeva la 1.864 de lei. Cu această suplimentare de 250 de lei neimpozabili, ar ajunge la 2.114 lei, net.

 

De ce trebuie impus prin lege un salariu minim, cănd ar trebui ca acest lucru să depindă doar de negocierea între salariat și angajat?

Salariul minim pe economie este cuprins în Constituția României. Deci, în Constituție e scris că, în România, există un salariu minim. Majoritatea țărilor au acest salariu minim pe economie, iar altele au negocieri colective. Sigur că negocierile colective ar trebui să fie idealul și spre asta tindem și noi, în România, în sensul în care patronatele și sindicatele să negocieze mai mult decât un salariu minim pe economie, pentru că salariul minim pe economie este un atribut, însă protecția socială, beneficii legate de sănătate, de timpul liber, de vouchere de vacanță, zile libere, etc., acestea nu sunt cuprinse într-o astfel de negociere tripartită, între guvern, sindicate și patronate. Și-atunci, aceste lucruri ar trebui să se regăsească mai mult între patronate și sindicate.

 

De ce salariul minim se raportează la coșul de consum și nu la capacitatea unității respective de a da acel salariu?

La productivitate.

 

Exact…

Ideal așa ar fi, ca raportarea să fie la productivitate. Se consideră, însă, faptul că salariul minim pe economie e și o măsură de protecție socială, pentru că, dacă raportezi strict la productivitate, întrebarea pe care eu o pun, în continuarea întrebării dumneavoastră, este cum măsori productivitatea în mediul public. Productivitatea se măsoară strict ca un atribut în mediul privat.

Eu nu spun că-i un lucru bun sau un lucru rău, dar cum măsori productivitatea în sistemul public de învățământ, ori în sistemul public de sănătate, ori de apărare sau alte sisteme, sisteme extrem de necesare într-o societate, că nu poți să funcționezi altfel… Și-atunci, există un astfel de mix. Sigur că ideal ar fi ca salariul minim pe economie să fie strict atributul productivității, dar în realitate nu se poate, iar noi suntem conștienți de acest lucru.

 

La nivelul strict al IMM-urilor private, credeți că impunerea acestei  creșteri a salariului minim ar duce la închideri de firme? Dacă nu sunt în stare să asigure acest salariu minim…

Asa este… Noi am fost de acord cu creșterea salariului minim pe economie, dar cu mai multe condiții. Una dintre acestea – sau condiția esențială – a fost o reglementare foarte clară și strictă a energiei electrice și a gazului, pentru că, fără această reglementare, economia nu numai că nu va face față, dar va colapsa, deoarece costurile legate de energie sunt mult, mult prea mari, față de ceea ce pot să ducă IMM-urile și economia, în general. Și uitați-vă că și în acest an, 2022, o componentă foarte importantă din inflație a fost dată de scumpirile din energie. Altfel, fără aceste scumpiri, nu am fi avut o rată a inflației atât de ridicată.

 

Revenind la întrebare, totuși, impunerea unui salariu minim peste puterea unor IMM-uri private, nu va duce la închideri de firme și implicit la creșterea șomajului?

Sunt domenii care sunt mai mult afectate de stabilirea unui salariu minim pe economie, ori de creșterea lui de fiecare dată. Numai că economia trebuie să se adapteze, iar aici – unu: guvernul, noi de fiecare dată am spus acest lucru, să vină cu programe de susținere a competitivității. Adică, analizele trebuie să stabilească, dom’le, am sesizat ca domeniile X, Y, Z sunt afectate, că acolo riscul e mare de a pierde locuri de muncă! Pe de-o parte, fie câștigăm în competitivitate, ajutandu-i să-și cumpere echipamente, utilaje mai bune, mai performante, mai nu-stiu-ce, ori reconversie, nu pentru oameni neapărat, ci pentru companiile respective.

Pe de altă parte, rămâi într-o veșnică dilemă, în care dacă nu-ți asumi că mărești salariile într-o economie, vei rămâne într-un cerc care se va perpetua, cu teama să nu pierzi, într-o parte sau în alta. Deci, ceea ce spunem noi este că, de fiecare dată, trebuie venit compensatoriu cu investiții în domeniile vulnerabile si cu câteva facilități.

Să știți că noi nu suntem neapărat de acord cu ceea ce se întâmplă în PNRR, de exemplu, care spune că trebuie eliminate unele dintre facilități. Acestea, da, trebuie să fie temporare, trebuie să fie facilități punctuale, trebuie să-și atingă obiectivele, cum, spre exemplu, nu mai ai nevoie de facilități în IT. După mai mult de zece ani de sustinere a acestui sector, salariul mediu este undeva la 9.600 de lei, deci aproape 2.000 de euro, n-ai nevoie de scutiri de impozit, acum, în acel sector, ar trebui luat de acolo și mutat în altă parte.

 

Pentru ca ati deschis discutia, care ar fi unul, doua, trei domenii care ar trebui sustinute cum a fost sustinut IT-ul? La care ne pricepem noi romanii, adica degeaba sustinem ceva daca nu este pe specificul nostru.

 

In acest moment exista salarii diferentiate in agricultura, in constructii, in domeniul alimentar. Agricultura, ca domeniu care poate sa fie un domeniu de dezvoltare si mai consistenta a economiei romanesti, iar constructiile fiind necesare nu in sine, ca si domeniu, ci pentru perspectiva de dezvoltare a unei tari, pentru ca ai nevoie de muncitori calificati, ai nevoie de firme solide cu care sa faci investitiile pentru diverse proiecte de infrastructura mare, si daca nu ai aceste firme local, te regasesti iarasi in acea dilema in care, cu cine lucram, cine imi face drumurile, si asa mai departe.

 

Eu revin la intrebarea mea, pentru ca ne invartim asa. Cat la suta, sau sunt pregatite IMM-urile private sa sustina acest salariu minim? Revin la aceeasi idee.

 

Da, da, da, sunt pregatite, pentru ca noi nu am iesit, la nivelul Consiliului National al IMM-urilor, nu am iesit cu opinia proprie, ci am facut analize, si 70% din IMM-urile din Romania ne-au raspuns pozitiv, ca sunt dispuse sa mareasca salariul minim pe economie cu conditia unei fiscalitati mai adecvate si cu conditia reglementarii preturilor din energie. De altfel, daca ne uitam la rezultatele din acest an al IMM-urilor romanesti, ele au fost mai bune decat ne-am fi asteptat in conditiile unui razboi la granita, dar mai slabe decat am fi putut sa le avem in acest an.

 

Care ar fi, in opinia dumneavoastra, un salariu minim decent? Dincolo de astea… Bun, 3000 de lei acum, dar care ar trebui, unde ar trebui ajuns?

 

Pai ar trebui ajuns la media europeana. Dar aici sa stiti ca nici nu trebuie sa pierdem din vedere posibilitatile unei economii, pentru ca una e salariul ideal, alta e salariul posibil, ori faptul ca in fiecare an s-a marit cu un un procent de, in medie, 7-10%, acum chiar undeva mai mult de 10%, e un procentaj bun, si un ritm bun, si daca ritmul asta se sustine si in urmatorii ani si economia poate sa sustina, poti sa ajungi in media europeana. Dar, inca o data, e si o chestiune nu de consideratie, pentru sa si eu sunt constient, toata lumea e constienta, ca salariul minim in Romania trebuie sa creasca, insa daca te raportezi la tarile din jur, daca te uiti chiar si la Grecia, de exemplu, suntem undeva, incepem sa fim competitivi in ceea ce inseamna salariul minim pe economie, mai mare decat in Bulgaria…

 

Dar sindicatele, in discutiile mele, mi-au avansat ideea de 3600 de lei, un salariu decent, din calculele lor.

 

Trebuie sa ajungem. Eu nu spun ca o suma sau alta e mai potrivita sau mai nepotrivita, dar trebuie sa ajungem la acel nivel, ori cu totii suntem constienti ca aceasta marire trebuie facuta in etape. Nu poti sa… Dar, sa stiti ca, acum, eu nu ma uit niciodata in curtea celorlalti, dar partenerii nostri sociali nu prea au sustinut foarte tare cresterea salariului minim pe economie, nici macar aceasta abordare prin care noi venim si spunem dom’le, cine poate, voluntar, hai sa mai mareasca peste 3000 de lei. Uitati-va ca colegii nostri din constructii, tot din zona patronala, au propus salariu minim pe economie 4000 de lei in zona constructiilor, 4000 de lei, si e fezabil acest lucru, doar in sectorul constructiilor. De ce? Pentru ca acolo salariile sunt mai mari, exista acele deduceri de taxe si impozite, si poate fi un salariu. Deci, acum, si colegii de la sindicate, sa stiti ca una declara public, alta declara la negocieri.

 

Unul dintre castigatorii maririi salariului minim ar fi statul, pentru ca vor creste impozitele. Si in general, orice crestere de pret, inclusiv la energie, la benzina si la toate, beneficiaza statul. Ce interes ar avea, daca e sa o luam pe partea de salariu minim si pe parte… sa nu sustina cresterile?

 

Pai nu, interesul statului ar fi sa nu sustina deducerile. Si uite ca totusi am gasit un compromis cu ei, 200 de lei sunt cu deducere, si s-ar putea sa mai fie inca 250 de lei peste. Da, e un lucru pe care noi l-am spus intotdeauna, nu e corect ca jumatate din banii platiti pe orice salariu in Romania sa ajunga la stat. De ce? Pentru ca, in speta, salariul minim, pentru ca e cel mai vulnerabil si cel mai vizibil, cand platesti salariul unui angajat, cand ii cresti salariul, pentru ca creste salariul minim pe economie, si el de fapt vede jumatate de bani din crestere, jumatate de bani mergand la stat, iar antreprenorul, angajatorul, face un efort dublu, toata lumea e nemultumita mai putin statul, care beneficiaza de pe urma cresterii acestui salariu minim. Si atunci noi am venit cu acesta filozofie, dom’le, haide sa ajunga mai multi bani efectiv la angajati. De altfel va amintesc ca noi am venit cu 450 de lei cu totul deductibili, pana la 3000 de lei.

 

Si atunci de ce nu se merge pe cealalta idee, decat sa creasca brutul, mai bine creste netul. Adica impozitarea muncii mai mica [?].

 

Sa fie reasezata. Sigur, e ideal, e ceea ce cerem si noi.

 

Si atunci omul… Nu-i creste salariul, dar are mai multi bani in buzunar.

 

Noi asta am spus. Hai sa lasam sa ajunga, din acest efort pe care-l facem cu totii, sa ajunga mai multi bani efectiv la angajat. Din scenariile pe care noi le realizasem, rezulta urmatorul lucru: Daca mentineam impozitarea la 2550 de lei, adica ce spuneti dumneavoastra, si maream netul, ajungeam la 1974 de lei net, pentru salariu. In acest moment, cu aceasta deducere de doar 200 de lei, netul e undeva la 1860 de lei, daca nu ma insel, 1863 de lei, si daca am fi continuat cu aceasta deducere suplimentara am putea ajunge la 2114 lei.

 

Deci, una peste alta, concluzia. Una dintre concluzii este ca nu-i adevarat ca patronatele nu sustin cresterea salariului minim.

 

Din contra. Ati vazut, intotdeauna noi am propus, si acum am propus, dar cu aceasta conditie pe care eu o repet intr-una, sa ajunga mai multi bani la oameni. Ceea ce cred ca suntem de acord, in acest sens.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here