Florin Roman vrea sa faca ordine in Constructii

0
871

Deputatul PNL Florin Roman a depus la Parlament un proiect care prevede ca investitorii să fie obligați să facă rețelele edilitare, precum racordarea la apă sau telefonie, cât și realizarea drumului la strat de uzură înaintea emiterii autorizației de construire.

„Am depus un nou proiect de lege prin care prevăd ca operatorii serviciilor de utilități sa fie obligați sa introducă apa, canalul, cablu, telefonia, etc anterior obținerii autorizației de construire pentru zone de locuit. Totodata, prin noul proiect propun ca autorizația de construire pentru dezvoltatorii imobiliari și constructori sa se facă după introducerea utilităților și realizarea drumului la strat de uzura. Adică nu lași gropi! Se ridica multe case rezidențiale, in special și apoi se trezesc ca nu au utilități! Haosul din construcții trebuie sa înceteze, iar cumpărătorii de buna credința trebuie protejați!”, a scris Florin Roman pe Facebook, potrivit Mediafax.

Inițiativa liberalului propune modificare art. 22 din Legea 10/1995 privind calitatea în construcții în sensul ca investitorii, persoane fizice sau juridice care finanțează și realizează investiții sau intervenții la construcțiile existente, obligația de a realiza rețele edilitare aferent anterior emiterii autorizației de construire.

Proiectul prevede și ca operatorii serviciilor de utilități publice să aibă obligația de a obține autorizația de construire pentru instalație de racordare anterior emiterii autorizației de construire.

„Execuția lucrărilor de racordare se face în baza contractelor de execuție încheiate cu constructorii atestați și se realizează în termenele prevăzute în contractul de racordare”, precizează Florin Roman, în expunerea de motive a propunerii legislative.

„Art. 22 – Investitorii sunt persoane fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii sau intervenţii la construcţiile existente în sensul legii şi au următoarele obligaţii principale referitoare la calitatea construcţiilor: c¹) realizarea rețelelor edilitare aferente anterior emiterii autorizației de construire. c²) operatorii serviciilor de utilități publice au obligația de a obtine autorizatia de construire pentru instalația de racordare anterior emiterii autorizației de construire. Execuția lucrărilor de racordare se face în baza contractelor de execuție încheiate cu constructorii atestați și se realizează în termenele prevăzute în contractul de racordare”, se arată în proiectul de lege al deputatului PNL.

De asemenea, inițiativa propune și modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții cu următorul cuprins: „La articolul 7, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alin.(9¹), cu următorul cuprins: (9¹) Autorizaţia de construire se emite numai după realizarea drumurilor la strat de uzură”.

Liberalul motivează că cererea tot mai mare de locuințe noi, precum și lacunele legislative permit dezvoltatorilor să introducă în piața imobiliară spații cu destinația de locuințe, la standarde necorespunzătoare privind echiparea cu utilități, care să corespundă condițiilor și exigențelor de calitate a vieții, punând chiar în pericol siguranța și viața locatarilor.

Proiectul de lege a fost depus la Camera Deputaților, prim for sesizat, decizional fiind Senatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here