FMI aproba plata unei noi transe din imprumutul pentru Grecia

0
892
fmi-euro

fmi-euroFondul Monetar International (FMI) a aprobat luni acordarea unei noi transe din imprumutul pentru Grecia, in valoare de 2,2 miliarde de euro, si a conditionat continuarea colaborarii sale cu aceasta tara de un acord „aproape unanim” al creditorilor privati pentru reducerea datoriei.

Institutia de la Washington a precizat intr-un comunicat ca s-a votat in Consiliul de administratie pentru deblocarea acestei sume, a sasea transa dintr-un imprumut de 30 de miliarde de euro acordat in mai 2010. Ea ridica totalul fondurilor acordate de FMI Atenei la 20,3 miliarde de euro.

Grecia asteapta in plus fonduri de la partenerii sai europeni, care au promis 80 de miliarde de euro in mai 2010. in total, opt miliarde de euro trebuie sa-i fie acordati in curand. Imprumutul pentru Grecia este cel mai mare acordat vreodata de FMI, dar el nu a permis revenirea la crestere economica si nici inlaturarea temerilor privind finantele sale publice. Grecia, partenerii sai europeni si un grup de lobby reprezentand creditorii privati ai Atenei – Institutul International de Finante (IIF) – au incheiat la sfarsitul lui octombrie un acord pentru a sterge jumatate din datoria publica a tarii detinuta de sectorul privat. insa implementarea acordului nu a fost inca negociata.

FMI considera ca aceasta este o conditie importanta pentru a continua sa plateasca transele din imprumutul pentru Grecia. Fondul a subliniat ca a fost putin satisfacut de progresele Guvernului grec de la acordarea ultimei transe in iulie. Programul este intr-o faza dificila, cu reformele structurale care progreseaza lent, economia slaba si deteriorarea mediului extern. Acest lucru a justificat o revizuire substantiala a perspectivelor pe termen mediu, a precizat Christine Lagarde, directoarea generala a FMI. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here