FMI impune companiilor de stat sa ia "masuri legale" impotriva clientilor rau-platnici

0
815
mana-bani-monede

mana-bani-monedeFondul Monetar International a impus Guvernului sa oblige companiile de stat care au de incasat sume considerabile de la clienti in schimbul serviciilor prestate sa initieze masuri pentru plata facturilor, prin trimiteri de preavize si dispunerea de „masuri legale” impotriva firmelor rau-platnice.

Toate aceste companii vor fi obligate in acelasi timp sa identifice noi solutii de crestere a veniturilor si sa isi achite propriile arierate, releva scrisoarea de intentie convenita de Guvern cu FMI in urma misiunii din aprilie-mai.

Conform documentului, obtinut de MEDIAFAX, pe lista companiilor de stat care se vor indrepta in perioada imediat urmatoare impotriva clientilor rau-platnici au fost incluse CFR Marfa, Posta Romana, Termoelectrica, Electrocentrale Bucuresti, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia.

Toate aceste companii trebuie sa isi „imbunatateasca eforturile pentru a colecta facturile foarte mari, inclusiv prin transmiterea de preavize si dispunerea de masuri legale impotriva companiilor cu arierate substantiale”, se arata in scrisoare.

CFR Marfa, CFR Calatori, CFR vor fi obligate in acelasi timp sa includa standardele de cost pentru efectuarea lucrarilor publice in toate noile contracte, pana la sfarsitul lunii iunie.

Si Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale va trebui sa introduca in toate noile contracte, pana la sfarsitul lunii septembrie , standardele de cost pentru constructia si intretinerea drumurilor, sa isi majoreze veniturile prin extinderea controlului asupra sistemelor electronice de taxare si sa diminueze costurile prin renegocierea sau incetarea contractelor considerate neperformante.

Compania aeriana Tarom va fi obligata sa reduca cheltuielile prin renegocieri de contracte si sa majoreze veniturile prin strategii alternative de vanzari si „optimizarea” politicii de tarifare.

Pana la jumatatea lunii iulie, si Societatea Nationala a Lignitului Oltenia va incepe negocieri cu clientii, inclusiv cu companii de stat, pentru ca acestia sa isi achite datoriile catre SNLO. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here