Fondul Proprietatea propune listarea OMV Petrom la bursa de la Londra

0
1133

Fondul Proprietatea (FP) a propus actionarilor OMV Petrom (SNP) listarea companiei de petrol si gaze pe bursa de la Londra, printr-o emisiune de certificate de depozit avand la baza actiuni ale companiei, si analizeaza variante pentru reducerea participatiei detinuta la companie prin vanzarea unui pachet de cel putin 4%, informeaza Mediafax.

Subiectul listarii a fost introdus de Fondul Proprietatea, actionar minoritar al companiei, pe ordinea de zi a sedintei extraordinare, convocata pentru 22 septembrie. Fondul Proprietatea are o participatie de 19% la OMV Petrom.

„Adunarea generala extraordinara a actionarilor este convocata pentru aprobarea listarii secundare a OMV Petrom pe Bursa de Valori din Londra prin emisiunea de certificate de depozit avand la baza actiuni suport, actiuni existente ale OMV Petrom, ce se intentioneaza a fi admise la listare pe lista oficiala a Autoritatii de Supraveghere Financiara din Marea Britanie si admise la tranzactionare pe piata principala a Bursei de Valori din Londra, precum si pentru imputernicirea directoratului OMV Petrom ca, in functie de conditiile favorabile ale pietei, sa intreprinda toate actiunile si formalitatile necesare pentru punerea in aplicare a acestei aprobari”, se arata in raportul transmis de OMV Petrom Bursei de Valori Bucuresti pentru convocarea actionarilor.

Atat aprobarea, cat si imputernicirea sunt valabile pana la data de 31 decembrie 2016.

„Listarea secundara avuta in vedere este de asteptat sa conduca la diversificarea bazei de actionari, cresterea vizibilitatii, extinderea acoperirii de catre brokerii internationali si imbunatatirea lichiditatii de tranzactionare a societatii”, potrivit raportului transmis de OMV Petrom bursei.

intr-un raport separat transmis Bursei de Valori Bucuresti, Fondul Proprietarea a informat ca analizeaza optiunile strategice privind participatia FP la OMV Petrom.

„Franklin Templeton Investment Management (Administratorul Fondului) doreste sa informeze actionarii ca, in conformitate cu angajamentul sau de a creste valoarea pentru actionari si de a creste lichiditatea activelor din portofoliul Fondului, Fondul continua sa analizeze optiuni strategice pentru o potentiala reducere a participatiilor detinute in OMV Petrom S.A. (Societatea) sub pragul de 15% din capitalul social subscris al OMV Petrom inclusiv prin intermediul unei oferte publice privind atat actiuni, cat si Certificate de Depozit avand drept suport actiuni (Global Depositary Receipt in limba engleza – GDR), urmand ca GDR – urile sa fie listate pe London Stock Exchange”, se arata in raportul transmis de FP Bursei de Valori Bucuresti.

Orice asemenea tranzactie este conditionata atat de existenta unor conditii de piata favorabile, cat si de obtinerea aprobarilor necesare, noteaza Fondul Proprietatea.

„Analiza ramane in continuare deschisa, este subiect al altor numeroase elemente si conditii de piata, iar o decizie ferma de a merge mai departe cu o tranzactie nu a fost inca luata. Astfel cum a fost raportat anterior (5 martie 2014), anunturi subsecvente se vor face cand o decizie ferma va fi luata in acest sens. Fondul detine in prezent 19% din capitalul social subscris al OMV Petrom (reprezentand 32,86% din valoarea activului net al Fondului la 31 iulie 2015) si tinde sa creasca lichiditatea tranzactiilor cu actiuni ale OMV Petrom, ramanand dedicat dezvoltarii cu succes a acesteia in calitate de actionar pe termen lung”, se arata in raport.

Aproape de ora 12:30, actiunile OMV Petrom se aflau in scadere cu 0,6% pe bursa de la Bucuresti, in timp ce titlurile Fondul Proprietatea stagnau.

„Suna interesant, dar listarea la Londra ar avantaja doar pe Fondul Proprietatea. Grupul austriac OMV nu are nevoie de listare dubla. Daca OMV va vrea, se va face, dar nu vad cum i-ar putea convinge. (…) Fondurile din spatele Fondului Proprietatea sunt disperate dupa bani, iar FP are nevoie de bani pentru noi rascumparari de actiuni”, a declarat pentru MEDIAFAX Octavian Dragolea, directorul sucursalei din Bucuresti a firmei de brokeraj IFB Finwest Arad.

Pentru a fi aprobata, propunerea Fondul Proprietatea are nevoie de votul pentru a 50%+1 din actiunile OMV Petrom. intrucat grupul OMV detine pachetul majoritar la OMV Petrom, votul austriecilor va fi decisiv an privinta listarii.

Fondul Proprietatea a incheiat recent al cincilea program de rascumparare de actiuni si va incepe in curand o a sase runda de achizitii de titluri proprii, vizand 891,77 milioane de actiuni sau echivalent in GDR-uri, reprezentand aproximativ 7,97% din capital. Un pachet de 7,97% din actiunile Fondului ar avea o valoare de 767,1 milioane lei (173,4 milioane euro) la cotatia actuala de pe bursa.

La cotatia actuala din piata a actiunilor OMV Petrom, aflate in scadere cu 0,6%, la 0,3766 lei/unitate, un pachet de 4% din actiunile OMV Petrom ar valora 853,3 milioane lei (192,9 milioane euro).

Fondul Proprietatea a facut un anunt similar si in martie anul trecut, cand a informat ca se gandeste sa vanda cel putin 4% din actiunile OMV Petrom, pachet evaluat la momentul respectiv la aproape 997 milioane lei (221 milioane euro) in functie de cotatia din piata.

Fondul cu o participatie situata tot la 19%, a anuntat in martie anul trecut ca analizeaza optiuni strategice pentru o potentiala reducere a participatiilor detinute in OMV Petrom sub o detinere de 15%.

Actionarul majoritar al OMV Petrom este grupul austriac OMV cu o participatie de 51,01%, urmat de statul roman cu 20,6% si Fondul Proprietatea, cu 18,99%.

Pe bursa de la Londra mai sunt listate dual si companiile Romgaz (SNG), Electrica (EL) si Fondul Proprietatea (FP).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here