Ford vrea sa lanseze in Europa mai multe modele in urmatorii doi ani

0
760
ford-logo

ford-logoGrupul american Ford Motor Co., care detine fabrica de automobile de la Craiova, a prezentat vineri noul plan strategic pentru Europa, anuntand introducerea mai multor noi modele pe continent in urmatorii doi ani, in paralel cu reducerea pierderilor din regiune.

„in pofida conditiilor economice dificile din viitorul apropiat, Europa prezinta o oportunitate semnificativa pentru crestere profitabila. Astazi, acceleram introducerea noilor produse in Europa, mizand pe proiectul One Ford (…) la fel cum am facut-o cand ne-am transformat afacerile din America de Nord”, a declarat Alan Mulally, presedinte si CEO al Ford, intr-un comunicat transmis vineri de companie.

Noile modele Fiesta si Kuga, din clasa compacta, vor fi produse in Europa si vor fi disponibile pe pietele de pe continent inainte de sfarsitul acestui an, potrivit WSJ.com.

Vor urma alte doua noi modele, care vor fi produse cel mai probabil in afara Europei si exportate catre continent.

Prin aceasta strategie, Ford ar trebui sa poata aduce in Europa noi modele fara a investi in productie pe continent, potrivit WSJ.com.

Grupul american a inregistrat in trimestrul al doilea pierderi de 404 milioane de dolari in Europa si a anuntat ca va ramane cu deficit si in a doua jumatate a anului.

„Cel mai important lucru pe care il putem face este sa recunoastem realitatea si sa dezvoltam un plan prin care sa ne adaptam”, a afirmat Mulally la o conferinta de presa sustinuta vineri la Amsterdam, potrivit WSJ.com.

Compania a anuntat ca SUV-ul Edge si cunoscutul model sport Mustang, produse in Americade Nord, vor deveni disponibile in urmatorii ani si la dealerii din Europa. in urmtaoarele 18 luni, Ford va lansa SUV-ul compact EcoSport, care va fi produs in Brazilia, India, China si Tailanda.

Conducerea Ford a prezentat noile automobile la conferinta de la Amsterdam, in fata a 2.500 de dealeri, invitati si reporteri.

Alte modele pregatite de Ford pentru Europa sunt o noua varianta a sedanului Mondeo, o versiune pentru pasageri a autoutilitarei Transit Connect si alte vehicule comerciale. Linia Mondeo va include o motorizare turbo EcoBoost de 1 litru, creat cu scopul de a reduce cat mai mult consumul de carburant. Motorul este prezent momentan numai pe autoturisme din clase mai mici, precum Focus. Clientii din Europa vor putea opta si pentru un model Mondeo cu propulsie hibrida.

Noul Mustang va fi lansat in 2014, reprezentantii companiei precizand ca modelul sport va avea un design „mai european” decat varianta actuala, care aminteste de muscle-car-ul american al anilor ’60. (MEDIAFAX)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here