Ministerul Mediului si Padurilor (MMP) in parteneriat cu Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP) au organizat in perioada 01 – 05 iulie 2010 o noua serie de evenimente in domeniul achizitiilor publice ecologice.
Conferinta proiectului „Promovarea achizitiilor publice ecologice prin crearea unui cadru favorabil pentru instruirea achizitorilor publici” (cod SMIS 1203), ce a avut loc intre 1 si 2 iulie, Hotel Notovel, precum si a 4a intalnire a Retelei Achizitorilor Publici ce a avut loc in data de 5 iulie, la Hotel Lev’Or, marcheaza momentul culminant si de vizibilitate maxima al acestui proiect.
Domnul Cristian Apostol, secretar de stat in Ministerul Mediului si Padurilor, prezent la deschiderea conferintei, si-a exprimat increderea ca la finalul acestui proiect se vor crea premizele schimbului de experienta si a colaborarii institutionale de lunga durata in domeniul achizitiilor publice verzi prin intermediul specialistilor formati in domeniul achizitiilor ecologice. Acestia vor putea promova acest model de achizitii publice in cadrul institutiilor din care provin, multiplicand astfel efectele benefice ale acestei abordari, a maideclarat Cristian Apostol.
Doamna Lavinia Nemes, director in cadrul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici a transmis mesajul presedintelui ANFP, domnul Andras Szakal, catre participantii prezenti la conferinta si a subliniat importanta pe care institutia sa o acorda formarii resursei umane in domeniul achizitiilor publice ecologice, astfel incat banii publici sa fie cheltuiti cit mai rentabil si transparent in aceasta perioada de criza. Totodata, Lavinia Nemes a declarat ca administratia publica are nevoie de specialisti care pot produce schimbarea in toate domeniile si a evidentiat, in acest sens, rolul celor doua institutii partenere in absorbtia fondurilor europene.
In cadrul evenimentelor s-au abordat teme precum politicile si cadrul legislativ national si european in domeniul achizitiilor publice ecologice, importanta planului national al achizitiilor publice ecologice. De asemenea, au fost prezentate concluziile analizei diagnostic la nivelul administratiei publice centrale, sinergia cu alte proiecte (Dezvoltarea Pietelor Ecologice Emergente din Romania) si instrumente voluntare pentru a creste performanta de mediu (eticheta ecologica si schema comunitara de ecomanagement si audit de mediu). intalnirea Retelei Achizitorilor Publici Ecologici a oferit participantilor ocazia operationalizarii si discutarii unui model de achizitie publica ecologica.
Prezentul proiect, derulat de Ministerul Mediului si Padurilor in parteneriat cu Agentia Nationala a Functionarilor Publici, este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative 2007-2013. Valoarea totala eligibila a proiectului este de 803.460,87 lei, din care 682.941,74 lei reprezentand 85% este cofinantat de catre Comisia Europeana, diferenta de 120.519,13 lei (15%) fiind acoperita de catre Ministerul Mediului si Padurilor.
Obiectivul general al proiectului este cresterea gradului de constientizare a impactului favorabil asupra mediului inconjurator a achizitiilor ecologice prin formarea de formatori la nivelul administratiei publice centrale si diseminarea de instrumente, metode si bune practici in domeniu.
Scopul acestui proiect este de a imbunatati capacitatea formatorilor si a managerilor de formare din admistratia publica centrala in domeniul achizitiilor publice ecologice prin: analizarea si actualizarea manualelor de achizitii publice, pregatirea formatorilor si a personalului cu atributii in domeniu, crearea unei retele de achizitori publici care sa se implice activ in promovarea achizitiilor publice ecologice.
Grupul tinta este format din functionari din administratia publica centrala cu atributii in domeniul achizitiilor publice precum si formatorii in domeniul achizitiilor publice din cadrul ANRMAP si ANFP.
In vederea atingerii obiectivelor propuse, proiectul a fost structurat pe urmatoarele tipuri de activitati derulate timp de 15 luni, in Bucuresti:
Elaborarea unei analize diagnostic privind considerarea aspectelor ecologice in documentatiile de atribuire pentru administratia publica centrala
Crearea unei retele a achizitorilor publici formata din specialisti in achizitii publice de la nivelul administratiei publice centrale. Organizarea a 4 grupuri de lucru a achizitorilor publici in vederea schimbului de experienta si bune practici
Conceperea ghidului privind achizitiile publice ecologice; includerea informatiilor privind achizitiile publice ecologice in manualul folosit de ANAF in formarea continua a personalului din administratia publica in domeniul achizitiilor publice
Instruirea achizitorilor publici in domeniul achizitiilor publice ecologice precum si pregatirea lor ca formatori in domeniu
Organizarea unei conferinte privind achizitiile publice ecologice la care vor participa stakeholderi nationali si internationali interesati
In urma derularii activitatilor se urmareste inregistrarea urmatoarelor rezultate:
40 de achizitori publici formati si certificati in domeniul achizitiilor publice ecologice
1 retea a achizitorilor publici din administratia publica centrala
4 grupuri de lucru ale achizitorilor publici din administratia publica centrala in vederea schimbului de experienta si bune practici
1 analiza-diagnostic, privind considerarea aspectelor ecologice in documentatiile de atribuire a achizitiilor publice
1 manual de achizitii publice ecologice,
1 conferinta nationala pe tema importantei achizitiilor publice ecologice
Proiectul de fata este gandit ca o prima etapa, urmat de o a doua, care va consta in instruirea personalului din departamentele de achizitii publice a tuturor autoritatilor publice centrale. Rolul acestei prime etape este de „aseza fundatia” in sensul dezvoltarii de manuale si a asigurarii unui numar suficient de formatori, care sa poata sa instruiasca mai departe un numar mult mai mare de cursanti.
Prin acest proiect Romania se alatura eforturilor intreprinse la nivel european, unde se promoveaza in mod sustinut conceptul de achizitii publice verzi in randul statelor membre, sectorul public avand o putere semnificativa de cumparare si putand orienta piata spre furnizarea de produse si servicii ecologice.
Pentru informatii suplimentare ne puteti contacta la [email protected] sau direct:
Valentin Simion- Manager Public Mariana Cazacu – Consultant management de proiect
Tel: 021.3166494 Tel /fax: 0232.260.154 / 210.824
Fax:021.3165662 Mobil: 0730.103.395
e-mail: [email protected] E-mail : [email protected]