Forum de afaceri româno-elen, la Palatul CCIB în 18 ianuarie 2019

0
1288

Prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut o întrevedere cu dl. Aristotelis Xenakis, noul ministru plenipotențiar pentru afaceri economice și comerciale al Ambasadei Republicii Elene în România. La întâlnire a participat, de asemenea, dna. Anamaria Diaconescu, director al Camerei de Comerț Bilaterale Eleno-Române (HRCC). În cadrul întrevederii s-a urmărit stabilirea unui program concret de acțiuni vizând impulsionarea comerţului bilateral şi stimularea cooperării româno-elene.

Seria de evenimente va fi deschisă de un Forum de afaceri româno-elen care va avea loc vineri, 18 ianuarie 2019, la Palatul CCIB, ocazionat de vizita în România a două misiuni economice elene, una din regiunea Serres și cealaltă cuprinzând firme din întreaga țară. Din delegațiile elene fac parte reprezentanți ai unor firme ce activează în agricultură și industria agro-alimentară (produse tradiționale din Kefalonia și Creta, fructe și legume proaspete, dulciuri, produse de patiserie, sosuri, produse lactate, oțet, specialități, carne de bivol, bere și alte băuturi), turism, produse cosmetice și suplimente alimentare (spirulină). Evenimentul va fi organizat de Camera bucureșteană, Biroul pentru Afaceri Economice si Comerciale din cadrul Ambasadei Republicii Elene în România și HRCC. Cu acest prilej, va avea loc semnarea acordului de colaborare între CCIB și CCI Serres.

În opinia preşedintelui CCIB, acest eveniment poate fi urmat de organizarea, în primul trimestru al acestui an, a „Zilei oportunităţilor de afaceri” dedicată Republicii Elene și de „Zilele produselor grecești în România”. Potrivit prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, aceste evenimente constituie mijloace excelente pentru o mai bună cunoaștere a celor două comunități şi pentru identificarea unor domenii-cheie, în afara celor tradiționale, în care pot fi dezvoltate proiecte care să contribuie la dezvoltarea schimburilor bilaterale. În context, președintele CCIB a punctat interesul pentru extinderea colaborării către zona industrială și cercetare, domenii care pot oferi oportunități semnificative. „Faptul că seria evenimentelor internaționale din anul anterior s-a încheiat cu un Forum de Afaceri româno-elen dedicat turismului (11 decembrie), iar noul an îl începem cu o manifestare promoțională dedicată aceleași țări, exprimă prioritatea acordată în Strategia CCIB promovării relațiilor economice și comerciale cu Republica Elenă”, a concluzionat președintele CCIB.

Dl. Aristotelis Xenakis a vorbit despre tradiția și trăinicia relațiilor româno-elene, subliniind interesul pentru dezvoltarea cooperării în domeniul economic și comercial. Ministrul plenipotențiar pentru afaceri economice și comerciale al Ambasadei Republicii Elene în România a apreciat propunerile prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, exprimându-și disponibilitatea de a continua excelentele relații avute de CCIB cu Ambasada Republicii Elene.

În perioada următoare, pentru punerea în practică a proiectelor discutate, echipa CCIB va colabora cu Biroul pentru Afaceri Economice si Comerciale din cadrul Ambasadei Republicii Elene în România atât pentru organizarea Forumului de afaceri româno-elen, cât și pentru organizarea „Zilei oportunităţilor de afaceri”.

Informații de background

La 30 septembrie 2018 (date disponibile), valoarea schimburilor comerciale ale României cu Republica Elenă se cifra la 1.483,2 mil. euro (+15,3% față de perioada corespunzătoare a anului precedent), din care livrările către această ţară au fost în valoare de 772,6 mil. euro (+20,1%), iar importurile româneşti s-au ridicat la 710,6 mil euro (+10,6%). Acest volum al schimburilor de mărfuri plasează Grecia pe locul 18 între țările de destinație a mărfurilor românești și tot acelați loc în topul tărilor de origine a mărfurilor intrate în țara noastră. La 30 noiembrie 2018, în ţara noastră erau înregistrate 7.290 firme cu capital grecesc, cu 1,36 mld euro capital social subscris, Republica Elenă ocupând locul 9 în topul investitorilor străini în România.

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here