Gabriel ENE incheie sezonul cu o noua victorie la categoria automobilelor cu doua roti motrice

0
1151

Ultima reprezentatie a Campionatului National de Viteza in Coasta a avut loc pe deja celebrul traseu din Romania, Drumul Poienii. Desfasurata in perioada 15-16 octombrie cea de-a opta etapa a campionatului a aliniat la start nu mai putin de 81 de concurenti, printre care s-au numarat si participanti din Ungaria si Bulgaria.

Pentru Gabriel Laurentiu ENE etapa a reprezentat o buna ocazie de a multumi fanilor care au fost alaturi de el pe intreaga durata a sezonului competitional, prezentandu-le in premiera o parte din noua grafica a masinii Honda Civic Type-R pentru sezonul 2017. Pilotul Shark Racing a incheiat sezonul cu o noua victorie la categoria automobilelor cu doua roti motrice, o victorie la clasa H3, acolo unde deja isi trecuse in cont al doilea titlu consecutiv de campion, si un loc 9 in clasamentul general.

Am avut parte de un sezon fantastic. Am inceput cu o absenta de la prima etapa si cu o serie de probleme tehnice pe intreaga durata a sezonului care insa au fost depasite cu bine si mi-au adus cateva rezultate remarcabile. Chiar si aici, la ultima etapa, senzorul de pozitie al clapetei de acceleratie (TPS) ne-a creat iarasi probleme. Pot spune ca a fost anul TPS-ului mai in gluma mai in serios. Prima reusita importanta a venit in Marele Premiu al Orasului Brasov, atunci cand am reusit sa urc pe prima treapta a clasamentului rezervat automobilelor cu doua roti motrice dupa un duel sensational cu Sanu. Cea de-a doua reusita, la care sincer nu am sperat nici o clipa, a fost locul al treilea in clasamentul general obtinut in Trofeul Campulung Muscel. M-am bucurat pentru faptul ca sezonul s-a incheiat cu o noua etapa pe Drumul Poienii care eu sper sa devina traditie, asa cum se intampla in marile competitii internationale. La finalul sezonului as vrea sa multumesc partenerilor care au fost alaturi de mine in acest an, organizatorilor pentru etapele excelente pe care le pun la punct, fotografilor care reusesc sa surprinda niste imagini incredibile de fiecare data si fanilor care vin alaturi de noi la etape si indura conditiile meteo, uneori nefavorabile, pentru a ne incuraja de pe margine. Ne vedem in sezonul 2017.” declara la finalul sezonului competitional Gabriel Laurentiu ENE, campion al clasei H3 si vice-campion al categoriei 2WD.

Shark Racing multumeste partenerilor Atifco Foods – Diablo Energy Drink, sgmarket.ro, House of Cookies, Serus, Ideal Media Advertising si RallyTube, care au fost alaturi pe intreaga durata a sezonului competitional 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here