Gastronomia Evului Mediu din Transilvania abordată în cadrul unor expoziţii interactive de către Muzeul Municipal Ioan Raica din Sebeş

0
1325

Gastronomia istorică între știință și reenactment. Despre obiceiurile culinare în Transilvania medievală este proiectul cultural câştigat de Muzeul Municipal Ioan Raica prin Centrul Cultural Lucian Blaga din Sebeş, în urma competiţiei de proiecte lansate de Administraţia Fondului Cultural Naţional în primăvara acestui an. Valoarea totală a finanţării proiectului este 57.500 lei din care 50.000 finanţare de la AFCN, restul fiind contribuţia instituţiei beneficiare a proiectului. Parteneri în cadrul proiectului sunt: Universitatea „1 Decembrie 1918 din Alba Iulia şi Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei, cu sediul în Sibiu.

Tema proiectului este una sui-generis, deoarece gastronomia medievală din Transilvania nu a mai fost abordată din acest punct de vedere, în vederea promovării în rândul tradiţiilor culturale şi culinare specifice unei regiuni.

Însăşi perspectiva din care abordăm proiectul, este una inovatoare şi originală. Să oferi publicului vizitator posibilitatea de a se transpune în lumea medievală prin participarea efectivă în procesul de reconstituire istorică şi culinară e ca o „poartă” de trecere în trecut pentru a surprinde şi, de ce nu, pentru a experimenta efectiv viaţa cotidiană a evului mediu transilvănean. Vizitatorii vor avea ocazia sa pătrundă într-o atmosfera veridică medievală, să observe şi să guste la propriu din bucatele pregătite după reţete specifice epocii, experimentând astfel un „strop de gust” din Evul Mediu, dar si participând într-un mod interactiv la această reconstituire. Ei vor deveni astfel din vizitatori, protagonişti în aceasta reconstituire. Considerăm că gastronomia medievală din Transilvania merită să fie investigată/cercetată şi promovată alături de celelalte forme de manifestare a patrimoniului cultural specific României. Abordarea unei astfel de teme era necesară, dar şi binevenită, într-o perioadă în care turismul cultural şi istoric, a început să capete o tot mai mare amploare si tot mai mare căutare la Sebeş şi Alba Iulia, oraşe cu evoluţie urbană spectaculoasă în perioada Evului Mediu.

Proiectul cultural se va derula în perioada 5 iunie -15 noiembrie 2017 şi va include două expoziţii interactive adresate publicului din cele două oraşe. În Sebeş pe data de 1 septembrie 2017 la sediul Muzeului Municipal Ioan Raica şi în Alba Iulia pe data 1 octombrie 2017 la Universitatea „1 Decembrie 1918”.

Echipa de proiect este formată din specialiști, arheologi, muzeografi şi istorici medievişti, a căror expertiză este recunoscută în mediul academic, respectiv Beatrice Ciută, cercetător științific dr. în cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”- coordonator al proiectului, muzeografii, drd Radu Totoianu şi dr. Călin Anghel (Muzeul Municipal Ioan Raica,), lect.univ.dr. Cosmin Popa Gorjanu, istoric, drd. Călin Șuteu, conservator-restaurator Alin Cădan, lect.univ.dr. Cornelia Popa-Gorjanu, Alin Tomuș, sociolog, (Universitatea”1 Decembrie 1918), Maria Ţiplic, cercetător științific dr. (Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei din Sibiu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here