Genesis Property: Aproape 70% dintre tinerii Gen Z au nevoie să lucreze cel puțin 3 zile pe săptămână de la birou pentru a fi productivi și a colabora eficient cu echipa

0
810

 

 

În ciuda schimbărilor aduse de lucrul de la distanță și de modelul hibrid în ultimii ani, biroul rămâne locul preferat de majoritatea tinerilor pentru a-și desfășura activitățile în prezent. Aici pot lucra într-un mod eficient, colaborativ și creativ, având astfel oportunități excelente de dezvoltare profesională și de avansare în carieră. Astfel, pentru a-și atinge maximul de productivitate, aproape 70% dintre angajații din Generația Z spun că au nevoie de cel puțin 3 zile pe săptămână la birou, iar 62% lucrează deja full time de la birou, potrivit unui sondaj inițiat de Genesis Property, din 1.208 de respondenți reprezentând mai multe generații, la nivel național.

 

Biroul este mai important pentru Gen Z decât pentru Mileniali, care simt nevoia să lucreze din birou cel puțin 3 zile pe săptămână în proporție de 56%, în timp ce în cazul Generation X procentul ajunge la 73%. În prezent, 51% dintre Mileniali și 65% dintre angajații din Generația X lucrează în fiecare zi a săptămânii la birou.

 

„Stilul de lucru și de viață din ultimii ani a evidențiat, de fapt, cât de importantă este activitatea la birou, mai ales pentru cei din Gen Z, aflați la începutul vieții profesionale. Pentru ei, experiențele la birou, colaborarea cu echipa și socializarea sunt importante pentru dezvoltarea și evoluția în carieră, contribuind în același timp la un echilibru sănătos între viața la job și timpul liber. Tocmai din acest motiv, cei mai mulți își doresc să petreacă tot mai mult timp la birou, iar crearea unui spațiu care anticipează viitorul muncii, prin spații ultra-moderne și versatile, dar și comunități și experiențe relevante este deja obligatorie”, a spus Marcela Stancu, People Experience Director, Genesis Property.

 

Peste jumătate dintre angajații români care au răspuns la sondajul Genesis Property lucrează deja integral de la birou, 40% subliniind că acest mod de lucru are un impact pozitiv asupra echilibrului dintre viața personală și cea profesională, dar și asupra relației cu colegii. Principalele motive pentru care angajații vor să lucreze cât mai mult la birou este timpul petrecut cu echipa (57%), urmat de întâlnirile în persoană cu clienții (28%) și obținerea de vizibilitate pentru a spori șansele de promovare (16%).

 

În plus, aproximativ 27% din angajații din toate generațiile spun că un mediu ideal de lucru la birou trebuie să fie ospitalier și să ofere multe facilități, 21% vor spații de lucru creative, care să le ofere totodată și acces la cele mai noi tehnologii, iar circa 14% dintre respondenți vor zone de lucru de tip rezidențial, cu o atmosferă informală, care să-i facă să se simtă ca acasă.

 

Genesis Property anticipează viitorul muncii și a creat, astfel, YUNITY Park, prima implementare a conceptului imobiliar inovator YUNITY, care oferă un spectru larg de spații, facilități și experiențe pentru angajați. În prezent, pe lângă spațiile de birouri ultramoderne, cu standarde înalte de sustenabilitate, campusul YUNITY Park se remarcă prin spațiul public special construit, care oferă o pădure urbană de 1.000 de metri pătrați, un amfiteatru în aer liber cu o capacitate de 1.500 de persoane, 2.000 de metri de alei pietonale și promenadă etajată, oglinzi de apă în trepte și spații creative pentru relaxare, întâlniri și evenimente. Faza II a proiectului a fost finalizată anul trecut, cu o investiție de 20 de milioane de euro, iar YUNITY Park va intra anul acesta în ultima etapă de dezvoltare, cu accent pe experiențele oamenilor.

 

Sondajul Genesis Property a analizat care este părerea românilor despre revenirea la birou a fost desfășurat în noiembrie-decembrie 2023, la nivel național, prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.208 utilizatori de internet din România. Circa 49% dintre participanți sunt de sex feminin, iar peste 47% au un venit net mai mare de 4.000 de lei.

 

 

 

 

—————-

 

Despre Genesis Property

 

Genesis Property, cu o experiență de peste 20 de ani în industria imobiliară românească, este unul dintre cei mai importanți proprietari, dezvoltatori și operatori de clădiri de birouri clasa A. Deține și administrează YUNITY Park și West Gate Business District cu peste 150.000 mp GLA de spații de birouri ocupate de companii precum HP, Accenture, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 15.000 de angajați. Genesis Property a inițiat și IMMUNE Building Standard™, un standard global care certifică reziliența clădirilor la amenințări pentru sănătate cum este pandemia de Covid-19. Genesis Property este dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios. Pentru mai multe informații, accesați GenesisProperty.net / LinkedIn/GenesisProperty

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here