Ghetea, presedintele CEC: Creditul acordat Ioanei Basescu nu a incalcat reglementarile bancare

0
1105
ghetea-radu

Oficialitati ale Bancii Nationale a Romaniei au declarat ca se va incepe un control la CEC, pentru a se stabili daca au fost incalcate regulamentele bancare, in cazul acordarii creditului de circa un milion de euro pentru Ioana Basescu.

Presedintele CEC Bank, Radu Gratian Ghetea, a declarat ca a analizat documentele aferente creditului si considera ca nu au fost incalcate nici legile, nici normele si nici regulamentele Bancii Nationale. De asemenea, este de parere ca nici normele interne ale CEC nu au fost incalcate, in acest caz. Ghetea a mai spus ca Legea Bancara nu-i da dreptul sa ofere detalii despre operatiunile efectuate sau despre clientii bancii.
Pe de alta parte, Consilierul Guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, spune ca – daca echipa de control va gasi nereguli la CEC – banca ar putea fi obligata sa provizioneze integral acel credit. Altfel spus, va trebui sa aloce o suma echivalenta imprumutului acordat, care sa fie pastrata pe toata durata derularii creditului si care sa fie o garantie a faptului ca acel imprumut va fi rambursat in totalitate. Adrian Vasilescu a precizat ca eventualul provizion de circa un milion de euro nu va fi format din bani publici, ci vor fi bani din fondurile proprii ale CEC Bank. El a mai spus ca nici un contract comercial nu intra in cadrul supravegherii pe care o face Banca Centrala, care nu poate urmari un astfel de document decat daca apar riscuri care sa derive din acesta, insa a precizat ca – din punctul sau de vedere – contractul este corect intocmit.

Seful Directiei de Supraveghere a BNR, Nicolae Cinteza, spunea saptamana trecuta ca rezultatul controlului va fi discutat doar in limitele prevazute de lege. Anume, va informa daca acordarea creditului a fost facuta corect sau daca au fost constatate abateri. El a adaugat ca, la CEC Bank, s-a incheiat de curand un control, conform planificarii, iar ponderea neregulilor gasite se afla sub media pe sistemul bancar. (Daniel Negut)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here