București, 18 mai 2020
Glovo, aplicația de servicii de livrare rapidă care permite utilizatorilor să comande orice din orașul lor și să primească sau să trimită pachete rapid, împlinește doi ani de activitate în România. În acești doi ani, aplicația a fost descărcată de 1,7 milioane de ori iar utilizatorii au comandat peste 16,3 milioane de produse.
Preferințele românilor rămân constante, cele mai comandate produse fiind în continuare burgerii, shaorma, cartofii prăjiți și pizza. De la deschiderea Glovo au fost comandate aproape 2 milioane de burgeri, 650,000 de shaorme, 680,000 de porții de cartofi și 520,000 de pizze.
Compania este prezentă în 26 de centre urbane din toată țara, 22 dintre acestea fiind inaugurate în ultimul an. Pe lângă extinderea în localitățile din proximitatea Bucureștiului, precum Corbeanca, Otopeni, Săftica sau Petrești, aria de acoperire a Bucureștiului s-a lărgit și ea, locuitorii din Tunari, Mogoșoaia, Bragadiru, Chitila și Popești-Leordeni putând beneficia de serviciile rapide Glovo începând cu luna trecută. București, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca și Iași se află în topul orașelor cu cele mai multe comenzi.
Odată cu creșterea business-ului și a numărului de comenzi, a crescut și flota de curieri parteneri, în aplicație fiind înscriși în acest moment peste 17,200 de curieri parteneri. Aceștia au parcurs în cei doi ani peste 23,2 milioane de km pe bicicletă, pe jos, cu scooterul sau cu mașina, reușind să îmbunătățească durata medie de livrare, de la 45 de minute la 38 de minute pentru mai mult de 90% din comenzi. Eforturile curierilor se pot vedea și în câștiguri, aceștia putând avea un venit mai mare decât un salariu mediu pe economie: un curier poate câștiga aproximativ 24 de lei pe oră.
“În ceea ce privește partenerii, dacă în luna mai a anului trecut aveam 235 de business-uri în aplicație, acum am ajuns la peste 1500 de parteneri activi, printre care putem menționa parteneri puternici precum McDonald’s, KFC, Starbucks, Burger King, Pizza Hut, Subway sau Taco Bell. Cea mai spectaculoasă evoluție a fost reprezentată de parteneriatul cu Kaufland, pe care l-am extins în toate orașele în care suntem prezenți și împreună cu care, în luna aprilie, am dezvoltat un proiect pentru ajutorarea persoanelor în vârstă, către care am livrat peste 260,000 de produse. Nu în ultimul rând, credem că suportul pe care l-am oferit concret business-urilor locale în ultimele luni în reconfigurarea strategiei lor de vânzări, mai ales pentru cele din domeniul HoReCA, a demonstrat că suntem o companie căreia îi pasă în mod real de partenerii cu care lucrează”, a declarat Victor Răcariu, General Manager Glovo România.
Categoria “Orice/Anything”, care le permite utilizatorilor să comande orice din orașul lor, a cunoscut o creștere semnificativă față de anul trecut. Utilizatorii au folosit categoria pentru a comanda peste 450,000 de produse, din categorii precum vestimentație, obiecte decorative, delicatese de la magazine de profil, gadget-uri sau articole sportive.
De la livrări de colete, plicuri sau obiecte personale uitate, categoria “Delivery Express/Curier Expres” este din ce în ce mai folosită, cunoscând o creștere de față de anul trecut de peste 7 ori. De asemenea, business-urile s-au adaptat acestor vremuri și oferă prin intermediul acestei categorii livrări express în mai puțin de o oră.
De la începutul parteneriatului, din Kaufland au fost livrate peste 4 milioane de produse. Cele mai mari valori ale comenzilor au fost înregistrate tot pentru Kaufland, respectiv 3001 lei pentru o listă de cumpărături de 293 de produse și 2561 lei pentru o listă de cumpărături de 281 de produse. Cea mai mare comandă din afara secțiunii Kaufland a avut o valoare de 2248 lei, pentru 29 de produse de la un magazin cu specific rusesc din București.
“În următorul an, ne dorim ca Glovo să devină sustenabil în România. Vom implementa o strategie nouă de business mai accesibilă pentru clienți, care să se reflecte în livrări mai rapide, mai ieftine și oferte diversificate în aplicatie,” a mai precizat Victor Răcariu.
Despre Glovo
Glovo este o aplicație de livrare rapidă care permite utilizatorilor să comande orice, să trimită sau să primească orice pachet, din și în orașul în care se află. Aplicația s-a lansat pe piața din România în luna mai 2018, serviciile fiind disponibile, în prezent, în 26 de orașe din România, respectiv București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Constanța, Sibiu, Arad, Ploiești, Brăila, Galați, Oradea, Pitești, Buzău, Slatina, Târgu Mureș, Alba Iulia, Bacău, Deva, Baia Mare, Focșani, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Corbeanca, Satu Mare.
Glovo operează în marile capitale din Europa și EMEA, precum Roma, Madrid, Paris, Varșovia, Kiev, Nairobi, dar și în 9 țări din America de Sud precum Peru, Argentina, Ecuador și Panama, fiind prezent în peste 257 de orașe din 33 de state.