Grupul olandez Royal Ahold a preluat proprietarul Mega Image pentru suma de 9,3 miliarde euro

0
853

Grupul olandez Royal Ahold a convenit preluarea grupului belgian Delhaize, proprietarul Mega Image, pentru circa 9,32 miliarde euro in actiuni, creand al patrulea mare retailer de alimente din Europa si al cincilea din SUA, in cea mai mare tranzactie din industria de retail din aproape 10 ani, anunta Mediafax.

Investitorii Delhaize vor primi 4,75 de actiuni Ahold pentru fiecare actiune proprie, au anuntat miercuri cele doua companii, relateaza Bloomberg.

Tranzactia evalueaza Delhaize la 90,04 euro pe actiune, cu 2,3% peste cotatia de la inchiderea bursiera de marti.

Actionarii Ahold vor detine 61% din compania rezultata in urma tranzactiei si vor primi 1 miliard de euro, suma pe care retailerul olandez intentioneaza sa o returneze actionarilor.

Dupa ani de speculatii, acordul a fost accelerat de intensificarea concurentei in Statele Unite, venita inclusiv din partea Wal-Mart Stores.

impreuna, cele doua companii opereaza aproape 6.300 de magazine la nivel mondial, au vanzari anuale de peste 54 de miliarde de euro si acopera peste 4% din piata de profil din Statele Unite, potrivit analizei Natixis.

Compania rezultata in urma fuziunii, numita Ahold Delhaize, va fi al patrulea mare retailer de alimente din Europa.

„Aducem impreuna doua organizatii de clasa mondiala”, a declarat directorul general al Ahold, Dick Boer, care va detine aceeasi functie in cadrul noului grup.

Presedintele Delhaize Mats Janssen va deveni presedinte al Ahold Delhaize, iar directorul general al grupului belgian va fi CEO adjunct.

Companiile anticipeaza ca tranzactia va fi finalizata la jumatatea anului 2016.

Actiunile Delhaize sunt in scadere cu 1,3%, iar Ahold in crestere cu 4%.

Zvonurile legate de negocierile de fuziune dintre cei doi retaileri au aparut inca din data de 9 mai, iar companiile au confirmat discutiile pe 12 mai. De atunci, titlurile Delhaize au urcat cu 22%.

Ambii retaileri detin in afara Europei supermarketuri pe coasta de est a SUA, fapt ce a provocat speculatii de-a lungul timpului referitoare la o posibila fuziune. Acordul va crea economii anuale de 500 de milioane de euro, in decurs de trei ani, anticipeaza cei doi retaileri.

Lantul de magazine Giant al Ahold, care opereaza in Virginia, Maryland, Delaware si Washington D.C. a fost afectat de noile magazine deschise de concurenta.

Brandul Food Lion al Delhaize este concurat de noile magazine in format mic deschise de Wal-Mart.

Analistii considera ca tranzactia nu va avea probleme din partea autoritatilor de reglementare, in conditiile in care sub 5% din magazinele din SUA ale noii companii isi suprapun activitatile.

Singura problema ar putea fi cele 28 de magazine ale Ahold din Belgia.

Cea mai mare achizitie a companiei olandeze a fost preluarea de 3,4 miliarde de dolari a U.S. Foodservice, in anul 2000.

Mega Image, brand al grupului Delhaize, este cel mai mare lant de supermarketuri din Romania, cu o retea care cuprinde 420 magazine, sub marcile Mega Image (203), Shop&Go (214), AB COOL FOOD (1), Gusturi Romanesti (1) si Mega Drive (1).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here