Guvernul va discuta marti care vor fi noile tarife pentru energie

0
786

Guvernul va discuta marti noul calendar de liberalizare a pretului gazelor, dupa ce Consiliul Concurentei a solicitat sa fie incluse in HG date privind sprijinul acordat CET-urilor, potrivit presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrilet(foto).

„Se introduce in sedinta de marti si se adauga un amendament, o specificatie pe care o cere Consiliul Concurentei privitoare la schema de ajutor economic pe care o primesc CET-urile privind gazele subventionate din zona producatorilor. Acest lucru trebuie cuantificat, trebuie stabilite conditiile, cantitatile si toate elementele pentru a putea notifica acest ajutor. Practic, el este un ajutor pe care societatile de termoficare il primesc, gaze ieftine pentru populatie, dar totusi ele sunt socieati comerciale si acest lucru induce ideea ca o alta societate comerciala, respectiv un producator de gaze ar subventiona o alta societate comerciala, respectiv producatorul de termie. Sunt permise de lege, dar trebuie cuantificate si de aceea Consiliul Concurentei a solicitat ca in corpul HG sa se introduca aceste elemente”, a afirmat joi Havrilet, citat de Mediafax.

El a adaugat ca dupa sedinta de Guvern ANRE va organiza un comitet extraordinar de reglementare, astfel incat noile tarife vor intra in vigoare la 1 iulie.

Gazele naturale pentru populatie si CET-uri se vor scumpi astfel la 60 de lei/MWh, de la 53 lei/MWh in prezent.

Guvernul a convenit cu Comisia Europeana un nou calendar de liberalizare a pretului gazelor pentru consumatorii casnici, care prevede majorari anuale, nu trimestriale ca pana in prezent, cu cate 6 lei pe MWh.

Conform noului calendar, preturile la gazele pentru consumatorii casnici vor creste de la 53 lei/MWh la 60 lei/MWh din iulie acest an, la 66 lei/MWh in 2016, la 72 lei/MWh lei in 2017 si la 78 lei/MWh in 2018.

Romania s-a angajat fata de Comisia Europeana si Fondul Monetar International sa elimine preturile reglementate in sectorul gazelor si energie electrica.

Piata de gaze a fost liberalizata pentru companii in 1 ianuarie 2014, astfel ca in prezent doar populatia mai primeste gaze la preturi reglementate.

In negocierile de la inceputul anului, Fondul Monetar International si Comisia Europeana au cerut Guvernului sa creasca pretul gazelor pentru populatie si centrale de energie termica (CET) de la 53,3 lei la 62 lei MWh, de la 1 aprilie. Guvernul a avansat pretul de 58 lei, neacceptat de FMI si CE.

Refuzul de a creste pretul la gaze a fost unul dintre motivele pentru care nu a fost incheiata o noua scrisoare de intentie la acordul cu FMI.

Conform calendarului convenit de Guvern in 2011 cu FMI si CE, pretul gazelor pentru consumatorii casnici ar fi trebuit sa creasca de la 53,3 lei MW/h in iulie 2014, la 54,6 lei in octombrie 2014, la 56,1 lei in ianuarie 2015, la 58,9 lei in aprilie 2015 si la 62 lei in iulie 2015.

Cresterea pretului a fost insa amanata de Guvern, care doreste prelungirea calendarului de eliminare a preturilor reglementate cu trei ani, pana la 30 iunie 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here