Somerii nu vor mai primi indemnizatie de somaj daca refuza un loc de munca, indiferent de distanta fata de localitatea de domiciliu in care se afla postul ofertat, sau nu participa la programe de formare profesionala, regula care va fi aplicata din 2011, a decis Guvernul prin ordonanta de urgenta.
Legislatia in vigoare sisteaza indemnizatia de somaj doar in cazul in care locul de munca refuzat este situat la o distanta de cel mult 50 kilometri de localitatea de domiciliu.
„Nu beneficiaza de indemnizatie de somaj persoanele care, la data solicitarii dreptului, refuza un loc de munca potrivit pregatirii sau nivelului studiilor, situat la o distanta de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu, sau refuza participarea la servicii pentru stimularea ocuparii si de formare profesionala oferite de agentiile pentru ocuparea fortei de munca”, prevede legislatia actuala.
Ordonanta aprobata de Guvern elimina insa conditia legata de distanta la care trebuie sa se afle locul de munca ofertat pentru sistarea indemnizatiei de somaj.
„Nu beneficiaza de indemnizatie de somaj persoanele care, la data solicitarii dreptului, refuza un loc de munca potrivit pregatirii sau nivelului studiilor sau refuza participarea la servicii pentru stimularea ocuparii si de formare profesionala oferite de agentiile pentru ocuparea fortei de munca”, este stabilit prin ordonanta Guvernului.
Actul normativ stabileste totodata ca plata indemnizatiei de somaj va inceta la data refuzului nejustificat de a se incadra intr-un loc de munca conform pregatirii sau nivelului studiilor, fara alte conditii.
Noua regula va fi aplicata de la 1 ianuarie 2011.
La sfarsitul lunii noiembrie, premierul Emil Boc avansa ideea ca persoanele care refuza de doua ori un loc de munca, in conditiile in care beneficiaza si de asistenta unui consilier de la agentia pentru ocuparea fortei de munca, sa nu mai primeasca ajutor de somaj.
El aprecia ca, in Romania, somajul nu este foarte ridicat, situandu-se sub media Uniunii Europene, dar preciza ca doreste ca locurile de munca disponibile, estimate la peste 10.000 posturi, sa fie ocupate. (Mediafax)
Sursa foto: Arhivafoto.ro