București, 19februarie 2019: Dezvoltatorul imobiliar HAGAG Development Europe, parte a HAGAG Group din Israel, a obținut autorizația de construcție pentruH Victoriei 139. Bugetul alocat pentru consolidarea și modernizarea imobilului este de 10 milioane de euro, lucrările fiind programate să demareze în următoarele două luni. Finalizarea lucrărilor este estimatăîn Q4 2020. Amplasat ultra-central, pe una dintre arterele principale ale Bucureștiului, H Victoriei 139 este un proiect rezidențial exclusivist care va îngloba eleganța și farmecul „Micului Paris” în tendințele arhitectonice ale secolului XXI.Cu o suprafață totală construită de 3.200 mp, imobilul va dispune de 33 de apartamente de 2, 3 și 4 camere și un regimde înălțime deS+P+7+8R.
“Deși nu este prima de acest tip și, cu siguranță, nu va fi nici ultima, H Victoriei 139 este o provocare. Renovarea și fortificarea unei clădiri vechi, presupune deseori un drummult mai anevoios decât dezvoltarea unui proiect nou de la stadiul zero.Vorbim însă despre o construcție care face parte din trecutul tangibil al unei comunități, iar H Victoriei 139 este gândit și proiectat în așa manieră încât să păstreze identitatea culturală a uneia dintre cele mai fascinante epoci bucureștene. Fațada edificiului va păstra arhitectura originală, iar structura de rezistență a clădirii va fi consolidată în întregime, eliminând vulnerabilitățile existente. Totodată, imobilul va afișa un lobby impresionant și spații comerciale stradale atent proiectatede cătrepartenerii noștri de la biroul de arhitectură Răzvan Bârsan& Partners”, a declarat Yitzhak Hagag , Chairman and board controller Hagag Group.
H Victoriei 139 este expresia celor mai înalte standarde în materie de design și eleganță: încăperi spațioase cu tavane înalte și ferestre largi, terasă proprie și finisaje high-end, cărora li se adaugă concierge dedicat, sisteme de supraveghere video și acces pe bază de card sau cod de acces. Zonele comune de tranzit vor fi dotate cu sisteme de iluminare LED, pardoseală din marmură, spații de depozitare securizate și terase private.Locația selectă permite accesul facil cătreimportante obiective cu valoare istorică, spații comerciale exclusiviste, hoteluri, restaurante fine dining sau instituții ale statului.
Despre Hagag Development Europe
HAGAG Development Europe este un dezvoltator imobiliar specializat în proiecte rezidențiale și comerciale în România. Compania este implicată în achiziționarea, dezvoltarea și renovarea unor imobile și proiecte care implică mai mult de 150 de milioane de euro investite în zonele de lux și de dezvoltare ale Bucureștiului.
Despre Hagag Group Israel
Înființat în 2003, Hagag Group activează ca investitor internaţional specializat în dezvoltarea, managementul și marketingul proiectelor imobiliare. Compania este responsabilă de implementarea și dezvoltarea unui număr considerabil de proiecte de lux, unice, amplasate în cele mai atractive locații din Israel.
În ultimii ani Hagag Group a primit o serie de premii și dinstinctii, fiind aleasă drept una dintre cele patru companii de top din domeniul imobiliar, numărând la activ peste 50 de proiecte de succes în zona metropolitană Tel Aviv, cu mii de unităti rezidențiale de lux vandute.