ICCJ a respins contestatia lui Ioan Niculae pentru ridicarea sechestrului pus de procurori pe bunuri ale sale

0
692

Judecatorii inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) au respins contestatia formulata de Ioan Niculae in cazul sechestrului asigurator pus de procurorii DIICOT pe mai multe bunuri mobile si imobile ale omului de afaceri.

in cadrul aceleiasi actiuni in instanta, a contestat sechestrul asigurator si Nicoleta Toncea, o apropiata a omului de afaceri, cererea fiind de asemenea respinsa ca nefondata de judecatorii ICCJ.

Decizia instantei supreme este definitiva.

Omul de afaceri Ioan Niculae – urmarit penal, alaturi de apropiati ai sai, pentru sustragere de sub sechestru si spalare de bani – a instrainat fara drept, cu complicitatea unor functionari de la Cadastru, imobile si partile sociale detinute la firmele sale, sustin procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT).

Procurorii DIICOT au dispus, in dosarul 146/D/P/2010, cunoscut ca dosarul Romgaz-Interagro, punerea sub acuzare a opt suspecti, ca urmare a cercetarilor declansate inca din 2012, impreuna cu politisti Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate.

Astfel, in 23 iunie, s-a dispus extinderea urmaririi penale fata de Ioan Niculae, sotia acestuia, Domnita Niculae, fiica omului de afaceri, Adina Niculae, si o apropiata a omului de afaceri, Nicoleta Toncea. Toti patru sunt suspectati de sustragere de sub sechestru si spalare de bani, in sarcina omului de afaceri fiind si infractiunea de instigare la abuz in serviciu.

Alaturi de acestia sunt urmariti penal Cristiana Nica, referent la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) Bucuresti, Alexandrina Anduta Diaconu (fosta Sultana), sef Serviciu Publicitate Imobiliara in cadrul OCPI Teleorman, Anca Daniela Salcie, registrator la BCPI Zimnicea, si Doina Maria Beceanu (fosta Lincu), asistent registrator tot la BCPI Zimnicea, toate pentru abuz in serviciu si complicitate la sustragere de sub sechestru.

Potrivit anchetatorilor, Ioan Niculae a sustras de sub sechestru mai multe bunuri, „angrenand in aceasta activitate infractionala atat membri ai familiei sale ori persoane cu care se afla in relatii de prietenie, cat si functionari din cadrul Oficiilor de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI)”.

Astfel, sustine DIICOT, pentru a obtine timpul necesar scoaterii bunurilor de sub sechestru si vanzarea ori cesionarea acestora catre terti, Niculae a instigat functionari din OCPI sa comita infractiunea de abuz in serviciu prin lipsirea de efecte a Ordonantei 146/D/P/2010 din 8 iunie 2012 prin care s-a dispus masura asiguratorie a sechestrului in vederea recuperarii prejudiciului, trimisa institutiilor abilitate pentru luarea masurilor legale.

„Operatiunile de inregistrare in registrele aferente nu au fost efectuate ori au fost efectuate cu mare intarziere, dupa ce suspectul Ioan Niculae a finalizat actiunile de vanzare/cesionare a bunurilor legal sechestrate. Sumele de bani astfel dobandite au fost introduse in circuitul civil dandu-li-se aparenta obtinerii licite a lor”, arata DIICOT.

Procurorii precizeaza bunurile care ar fi fost instrainate fara drept de catre Ioan Niculae, detaliind si modul in care s-au facut tranzactiile. Astfel, este mentionat un imobil din Bucuresti, compus din cladire avand suprafata totala de 1.859 mp si teren intravilan de 1.662 mp, din care 492,45 mp ocupati de constructie. Imobilul a fost vandut de sotii Ioan si Domnita Niculae fiicei lor, Adina Niculae, in 22 iunie 2012, la pretul de 1,3 milioane de euro.

„Ordonanta de punere sub sechestru a fost trimisa la OCPI Bucuresti in data de 13 iunie 2012, fiind inregistrata cu numarul 19194 din 15 iunie 2012 si repartizata de directorul unitatii catre registratorul sef in data de 18 iunie 2012. Dupa multiplicare in vederea trimiterii catre unitatile subordonate, adresa de inaintare pentru Sectorul 1 a fost predata in data de 19 iunie 2012 referentului Nica Cristiana. Aceasta nu a dispus trimiterea actului catre Sectorul 1, pastrand adresa pana in data de 16 octombrie 2012, fapt prin care a inlesnit sustragerea bunului imobil de sub sechestru”, arata DIICOT.

Tot sotii Niculae ar fi vandut o cladire-locuinta si anexe din Zimnicea, cu suprafata desfasurata de 662 mp, si teren intravilan in suprafata de 6.000 mp, aflat in acelasi municipiu. Bunurile au fost vandute la 19 iunie 2012, cu pretul de un milion de lei, Nicoletei Toncea, printr-o persoana mandatata sa semneze contractul de vanzare-cumparare.

„Ordonanta de punere sub sechestru (in care pe langa bunurile din Zimnicea figurau si bunuri situate pe raza localitatilor Nasturelu si Nanov, din judetul Teleorman,) s-a primit la OCPI Teleorman in data de 14 iunie 2012. Adresa de inaintare catre Birourile de cadastru aferente a fost preluata de Diaconu Alexandrina Anduta, sef Serviciu Publicitate Imobiliara,efectuandu-se inregistrarile aferente localitatilor Nasturelu si Nanov, fara a trimite adresa si la Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Zimnicea, fiind astfel inlesnita sustragerea de sub sechestru. Urmare a acestui demers, prin incheierea nr. 4901 din 19 iunie 2012, Salcie Anca, registrator, si Beceanu Doina Maria, asistent registrator in cadrul BCPI Zimnicea, au respins cererea de inregistrare a masurii asiguratorii a sechestrului, invocand lipsa calitatii de proprietar a suspectului Ioan Niculae. Comunicarea respectivei incheieri s-a efectuat de indata catre Ioan Niculae si Toncea Nicoleta Mariana, in timp ce comunicarea catre DIICOT – Structura Centrala s-a facut abia in data de 18 iunie 2014. Bunurile sustrase de sub sechestru au fost folosite de Toncea Nicoleta Mariana pentru garantarea unui credit ipotecar, sens in care evaluarea facuta de evaluatorul specializat a fost facuta in data de 14 iunie 2012, adica anterior incheierii contractului de vanzare-cumparare, stabilea o valoare de garantie mult mai mare decat pretul de vanzare-cumparare, respectiv de 8.599.625 de lei”, a precizat DIICOT.

Anchetatorii mai spun ca Ioan Niculae si-a instrainat fara drept partile sociale detinute la SC Interagro SRL, SC Intercereal SRL, SC Pensiunea Artemis SRL, SC Donau Fish SRL si SC Interagro SA. Partile sociale de la Interagro SA au fost vandute catre Adina Niculae, iar celelalte catre Nicoleta Toncea, desi masura sechestrului fusese comunicata oficial firmelor in cauza inca din 13 iunie 2012, sustin procurorii.

DIICOT a mai aratat ca, dupa audierea suspectilor, procurorii au emis ordonante de punere sub sechestru asigurator a mai multor bunuri ale suspectilor Ioan Niculae, Domnita Niculae, Adina Niculae si Nicoleta Toncea, printre acestea regasindu-se inclusiv cele sustrase de sub sechestru. Cei patru au fost audiati in 26 iunie la DIICOT.

Ioan Niculae a fost chemat la DIICOT si in martie, pentru a-i fi adus la cunostinta faptul ca s-a dispus o expertiza in dosarul Romgaz-Interagro, in care fostul ministru Adriean Videanu este acuzat de abuz in serviciu, prin faptul ca l-ar fi favorizat pe omul de afaceri.

Potrivit procurorilor, Varujan Vosganian si Adriean Videanu, in perioada in care au fost ministri ai Economiei, au aprobat si sustinut in Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele financiare ale lui Ioan Niculae si au folosit unitatea nationala de interes strategic SNGN Romgaz in interesul privat al SC Interagro SA – firma a omului de afaceri -, producand un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.

in 7 octombrie 2013, plenul Senatului a respins solicitarea privind inceperea urmaririi penale in cazul lui Varujan Vosganian, votul fiind covarsitor impotriva cererii procurorului general al Parchetului instantei supreme.

intr-un alt dosar, cunoscut ca dosarul „mita la PSD”, Niculae a fost trimis in judecata de DNA, in 2012, alaturi de liderul PSD Braila, Gheorghe Bunea, directorul Viorel Barac de la InterAgro si Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toti fiind acuzati in legatura cu finantarea partidelor politice. in noiembrie 2013, Judecatoria Sectorului 1 i-a achitat pe cei patru, decizia nefiind insa definitiva.

Ioan Niculae detine, conform topului Forbes, o avere de 1,2 miliarde de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here