Gigi Becali a prezentat profilul noului antrenor, iar acesta se potriveste cu al lui Ilie Dumitrescu. Patronul spune ca viitorul tehnician e roman, are sange ros-albastru si nu-l intereseaza sa fie platit. La cateva ore dupa ce a anuntat ca va incerca sa-si cenzureze spusele, Gigi Becali a avut o interventie telefonica
la GSP TV in care a dezvaluit, totusi, destul de multe dintre cele se ce vor intampla la Steaua in viitorul apropiat.
Fara a da explicit numele noului antrenor, patronul gruparii din Ghencea i-a facut totusi profilul: „Maine, miercuri, jucatorii vor face antrenamentele cu noul antrenor. Nu vreau sa dau detalii, asteptati si o sa vedeti. Va fi roman. Nu va fi angajatul meu, nu vrea nici un ban de la club. Mi-a spus doar atat: Vin, dar nu ma intereseaza banii. Da-mi un milion de lei vechi, ca sa stau pe banca. Vreau doar sa ma respecti.
Noul antrenor va avea aceleasi atributii ca si Victor Piturca, doar ca nu se va ocupa de latura financiara, pentru ca nu se pricepe”.
Ziarele de sport, Gazeta Sporturilor si ProSport, scriu ca numele noului antrenor este Ilie Dumitrescu. Rugat sa comenteze aceasta varianta, patronul Stelei a spus: „Nici nu confirm, nici nu infirm. Ilie Dumitrescu e de la 7 ani la club, dar nu stiu sigur daca va fi el antrenorul”. Totusi, Becali a confirmat ca viitorul tehnician are sange ros-albastru. (Mediafax)