In 2015, la nivel european, RE/MAX a incheiat o tranzactie la fiecare 7 minute

0
2638

150.000 de tranzactii si comisioane de peste 360 de milioane de euro la nivel european. in România numarul tranzactiilor intermediate la vânzare a depasit 300, in 2015, iar comisioanele s-au situat la 1 milion de euro

Pentru RE/MAX Europa, parte a liderului mondial in real-estate si franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment, anul 2015 a fost un an record, atât din punct de vedere al numarului de tranzactii, cât si in ceea ce priveste comisioanele incasate. Astfel, la nivel european, compania a incheiat anul cu cca. 150.000 tranzactii si peste 360 milioane de euro venituri din comisioane, in timp ce la nivel local, echipa RE/MAX România a intermediat peste 300 de tranzactii ce au insumat comisioane de 1 milion de euro.

Potrivit analizei anuale realizate de companie, cei peste 15.000 de agenti RE/MAX din Europa au incheiat câte o tranzactie la fiecare 7 minute, pietele care au inregistrat o crestere rapida fiind Malta si Luxembourg, unde valoarea comisioanelor a crescut cu 50%, comparativ cu 2014. Topul general a fost completat de tari precum Israel, Italia si Spania, ale caror cresteri au fost situate intre 42 si 38%.

„Pe plan local, cele 15 birouri din reteaua RE/MAX România aflate in orasele Cluj-Napoca, Arad, Oradea, Bistrita, Brasov, Suceava, Bacau, Sibiu si Bucuresti au intermediat anul trecut peste 300 de tranzactii, iar valoarea totala a comisioanelor a atins 1 milion de euro”, a declarat Razvan Cuc, Presedinte RE/MAX România.

in ceea ce priveste cele mai productive perioade, iunie, iulie si ultimul trimestru al anului au fost marcate de cel mai mare numar de tranzactii. De asemenea, conform declaratiilor lui Michael Polzler, Director RE/MAX Europa, reteaua de francize a fost extinsa in mai multe regiuni din Franta, numarul total de birouri ajungând, astfel, la 1.600. in acelasi timp, in România, reteaua RE/MAX a ajuns la 15 locatii in 9 dintre cele mai importante orase din tara, in timp ce numarul de agenti a trecut de 100.

„Consideram ca majorarea numarului de birouri si, in acelasi timp, de agenti se datoreza faptului ca, in ultima perioada, consumatorii moderni solicita din ce in ce mai des servicii profesioniste, de calitate, iar compania noastra si-a luat angajamentul de a-si instrui agentii imobiliari, nu doar in ceea ce priveste tehnicile de vânzari si marketing, ci mai ales in a oferi clientilor servicii excelente de consiliere”, a completat Michael Polzler.

La nivel global, planurile de viitor ale companiei vizeaza continuarea extinderii retelei de birouri, precum si a numarului de agenti imobiliari. De asemenea, printre tarile asteptate sa cunoasca o crestere semnificativa in perioada urmatoare se numara Italia, Spania, Portugalia si Franta.
Pe plan local, Razvan Cuc estimeaza pentru acest an atingerea unui numar total de 24 de birouri, 165 de agenti si un business de 1,5 milioane de euro din comisioane din tranzactii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here