In urma deciziei prezidentiale: ungurii au autonomie si dubla cetatenie

0
690
steaguri-romania-identitate

steaguri-romania-identitatePresedintele Traian Basescu a declarat, luni, in prezenta omologului ungar, Pal Schmitt, ca Romania nu are nicio obiectie fata de legea cetateniei care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2011 in Ungaria, reamintind ca si tara noastra a facut acelasi lucru, respectiv sa simplifice acordarea cetateniei.

 „Nu avem nicio obiectie legata de faptul ca Guvernul ungar, Parlamentul ungar a promovat o lege care sa simplifice acordarea cetateniei maghiare etnicilor maghiari din alte tari”, a declarat Traian Basescu, in timpul declaratiei comune cu Pal Schmitt, presedintele Republicii Ungare.
El a reamintit ca „acelasi lucru” l-a facut si Romania in urma cu cativa ani, transmite MEDIAFAX. „Credem ca este o obligatie a statelor mama sa creeze conditii ca minoritarii din alte tari sa beneficieze si de dreptul de a avea cetatenie a tarii mama. Deci credem ca este un semn de incredere a unora fata de ceilalti, incurajam acest demers al autoritatilor ungare”, a adaugat seful statului roman. 
„Am sa indemn oamenii de aici (din Romania – n.r.) sa fie cetateni buni, sa respecte regulile, sa creasca copiii pentru ordine, sa fie platitori de impozite corecti si dupa aceea astfel de inlesniri, ca sa foloseasca limba aproape de inima lor, ca sa primeasca in unele teritorii, daca ne place cuvantul – autonomia”, a declarat, potrivit traducerii oficiale, Pal Schmitt, transmite MEDIAFAX.
Intrebat daca va exista intelegere in problema autonomiei teritoriale in Ardeal, seful statului ungar a precizat ca este o problema ce va fi abordata in discutiile bilaterale.
„Domnul Basescu a vorbit despre autonomie si a abordat din punct de vedere al subsidiaritatii. In conceptia domniei sale, este vorba de regiuni autonome care pot rezolva probleme, nu pe cai etnice (criterii etnice – n.r.). Eu am spus ca sunt zone unde traiesc maghiari si as dori sa se trateze si din acest punct de vedere, dar probabil ca intr-o perspectiva vom discuta pe tema asta. Noi am sprijini cu mare placere ca sa aiba un drept de autodeterminare mai mare in cele trei judete, dar desigur este o raspundere foarte mare. Nu este vorba numai de drepturi si libertati, ci este o raspundere foarte mare”, a adaugat Schmitt.
Presedintele Traian Basescu a tinut sa specifice faptul ca Romania nu vizeaza „o autonomie regionala, ci o autonomie a comunitatilor in raport cu guvernul central”. (Sursa: Mediafax)
Sursa foto: ArhivaFoto.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here