Începerea proiectului „SUCCES 4 YOU” – ID 153077, dedicat tinerilor NEETs din Regiunea Centru

0
1032

Societatea GE-COST 2001 SRL, în parteneriat cu 4C RURAL STRATEGIC SRL, anunță începerea proiectului „SUCCES 4 YOU” – ID 153077, cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Proiectul se derulează pe o perioadă de 18 luni, până la finalul anului 2023, în Regiunea Centru a României, respectiv în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

 

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea oportunităților de ocupare și facilitarea integrării pe piața muncii pentru 371 de tineri NEETs din Regiunea de Dezvoltare Centru, prin oferirea de pachete integrate și personalizate de măsuri active corelate cu nevoile pieței muncii.

 

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  • OS1: Informarea și conștientizarea a 371 persoane din categoria tineri NEETs cu privire la importanța participării la programe de învățare continuă și nevoia integrării pe piața muncii, cu accent pe cei cu un nivel scăzut de calificare, de etnie romă și persoanele din zone rurale defavorizate;
  • OS2: Dezvoltarea și certificarea competențelor a 168 persoane din GT prin participarea la programe de formare profesională a adulților;
  • OS3: Sprijinirea unui număr de 260 de persoane prin aplicarea măsurilor active de ocupare, respectiv servicii de mediere și asigurarea ocupării (inserției pe piața muncii) unui număr de 161 de persoane din GT;
  • OS4: Dezvoltarea și certificarea competențelor antreprenoriale pentru 28 persoane din GT prin participarea la cursul de „Competențe antreprenoriale” și acordarea a 9 finanțări sub formă de micro-granturi.

 

Grupul țintă total al proiectului este format din tineri NEETs șomeri, cu accent pe cei din mediul rural și pe cei aparținând minorității de etnie romă, cu vârsta între 16-29 ani, cu domiciliul sau reședința în regiunea de implementare ale proiectului, înregistrați și profilați în prealabil de către Serviciul Public de Operare.

 

Structura grupului țintă este următoarea:

  • 371 tineri NEETs sprijiniți, din care 38 tineri NEETs de etnie romă și 76 tineri NEETs din zona rurală;
  • din cei 371 tineri NEETs sprijiniți, minim 30% (112 persoane) vor avea niveluri de ocupabilitate C și D, respectiv „greu ocupabil” și „foarte greu ocupabil”;
  • 260 persoane vor fi beneficiare de servicii de mediere, din care minim 161 tineri NEETs vor obține un loc de muncă;
  • 168 de persoane vor participa la programe FPC derulate în funcție de nevoile identificate de pe piața muncii, iar 28 vor beneficia de programe FPC în domeniul antreprenoriatului;
  • 9 persoane vor beneficia de subvenții sub forma de micro-granturi în vederea înființării unei afaceri.

 

Prin intermediul proiectului se dorește incluziunea pe piață muncii a tinerilor NEETs, fiind propuse metode de atragere și motivare a acestora în ceea ce privește participarea la activitatea de mediere a muncii:

  • conștientizarea importanței obținerii unui loc de muncă și participarea activă pe piața muncii;
  • creșterea nivelului de trai și a bunăstării personale și familiale prin obținerea unei remunerații lunare;
  • importanța implicării lor în dezvoltarea comunității locale și regionale, prin creșterea gradului de ocupare pe piața muncii, ca urmare a participării la activitățile proiectului;
  • asigurarea unui sprijin calificat și personalizat de căutare activă a unui loc de muncă adaptat competențelor deținute și a așteptărilor membrilor GT.

De asemenea, participanții vor beneficia de suport în relaționarea cu angajații, vor primi oferte ale locurilor de muncă potrivite nivelului lor de experiență și competențe și vor fi programați pentru susținerea interviurilor de angajare.

 

 

Valoarea totală a proiectului este de 4,497,493.77 lei.

 

 

Proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

 

 

Mai multe detalii despre înscrierea la activitățile specifice proiectului, cât și despre condițiile de eligibilitate se pot obține la 0721 682 655 / [email protected] și 0728 086 825 / [email protected].

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here