Începutul anului școlar: Soluții ATEN pentru lecții hibrid

0
1362

          

București, România (14 septembrie, 2020)

Elevii și părinții acestora așteaptă cu nerăbdare prima zi de școală, iar anul acesta fiecare a încercat să afle cum se vor desfășura lecțiile. Încă sunt școli unde nu este clar cum va arăta noul an școlar, felul în care se vor derula cursurile online sau hibrid, dacă curricula se poate adapta la învățământul la distanță sau în ce măsură se pot adapta profesorii într-un mediu în care distanțarea socială trebuie respectată cu strictețe sau orele trebuie ținute atât pentru jumătate de clasă în sala de clasă, cât și pentru cealaltă jumătate care participă online. O altă temă este predarea în laborator atunci când se desfășoara învățământul hibrid.

La începutul perioadei de pandemie, în lunile martie și aprilie, profesorii s-au adaptat învățământului la distanță, însușindu-și mai mult sau mai puțin cunoștințe din domeniul IT. Activitățile remote, platformele de meeting, clasele online, folosirea integrală a mediul digital pentru teme și ședințe sunt acum cunoștințe comune. Însă adaptarea profesorilor la noile condiții, învățarea noilor metode de predare și învățarea utilizării noilor aplicații software și a echipamentelor hardware cu care se desfășoară cursurile, toate acestea au condus la o serie de provocări:

  • Deseori profesorii au fost stângaci în utilizarea acestor noi tehnologii, iar elevii au simțit acest lucru, ceea ce a dus la o scădere a credibilității profesorului la clasă;
  • Conceptul de predare la tablă a dispărut: camerele web au o calitate mai scăzută a imaginii, iar unghiul de filmare nu permite profesorului să predea la o tablă din spatele ecranului;
  • Lecțiile au devenit mai puțin atractive, mulți profesori neștiind cum să integreze conceptele avansate de split-screen, picture in picture, tranziții de pe mediul desktop, la mediul real în plan apropiat și apoi pentru vederea de ansamblu. Astfel, multe lecții s-au transformat într-un monolog plictisitor, iar alte lecții au devenit extrem de scurte, profesorii rezumându-se la a preda repede materia și a da și urmări temele.
  • Copiii nu s-au mai integrat în acea disciplină specifică sălii de clasă, captarea atenției lor necesitând un efort mult mai mare din partea cadrelor didactice.

ATEN International, lider mondial în soluții de conectivitate AV/IT și sisteme complete de administrare, propune o serie de soluții de predare bazate pe utilizarea tehnologiei la clasă, cu scenarii care permit atât predarea la tablă, explicațiile profesorului și chiar integrarea experiențelor de laborator în cadrul lecțiilor.

Predarea la tablă cu ajutorul ATEN UC3020

Soluția tehnicăIntegrarea camerei de filmat cu unghi larg în prezentările către elevi. Profesorul poate acum să predea lecția la tablă, instalată la o distanță mai mare de laptop, poziționând camera de filmat astfel încât să filmeze o scenă mai largă, în care se află profesorul, tabla și alte elemente necesare desfășurării lecției.

Acest lucru este posibil deoarece UC3020 permite camerei de filmat cu ieșire HDMI să apară în laptopul profesorului ca o a doua cameră web, iar profesorul poate trece ușor de pe una pe cealaltă din meniul programului de conferință.

Lecții de la distanță cu ajutorul ATEN UC9020

Soluția tehnicăExpunerea a două imagini simultan pe ecranele elevilor. Să ne imaginăm un scenariu de predare modern. Profesorul poate începe lecția de pe camera web, apoi schimbă pentru a arăta imagini sau alte aplicații de pe propriul desktop, iar apoi comută în mod split-screen (spre exemplu, camera de distanță pe jumătatea stângă a ecranului și desktop-ul profesorului în partea dreaptă), alternând cu modul picture in picture (în care lecția teoretică apare pe imaginea principală, iar profesorul explică în medalion); Profesorul va decide foarte simplu, prin apăsări de butoane pe UC9020, care este dinamica lecției: poate prezenta imaginea sa la tablă, apoi poate comuta spre tablă, păstrând imaginea de pe desktop în medalion, și apoi poate face focus pe conținutul de pe propriul laptop.

Astfel, lecția devine o demonstrație a performanțelor, atât în ceea ce privește calitatea lecției în sine, cât și a modului ferm și sigur în care profesorul utilizează tehnologia IT. Elevii vor fi atrași de caracterul dinamic al lecției, iar profesorul va depune un efort mai redus pentru a le capta atenția, invitând la participare. În plus, profesorul va fi „cool” pentru elevii săi, îmbrățișând tehnologia în prezentarea lecțiilor.

Mai mult, cu ajutorul ATEN UC9020 se poate transmite lecția în direct pe internet pentru alte persoane care doresc să asiste în cazul în care nu pot fi prezenți în sesiunea live. De asemenea, lecția va putea fi înregistrată pe un stick USB, păstrând toate efectele și tranzițiile aplicate între imagini.

Utilizarea ATEN UC9020 pentru susținerea lecțiilor din clasă sau din laborator

– În diferite tipuri de laboratoare învățarea se desfășoară experiențial, cum sunt laboratoarele de Chimie, Biologie, Fizică ș.a. Profesorului poate utiliza o cameră care se fixează deasupra mesei de experimente, iar în spatele său are imaginea proiectată cu un proiector sau afișată pe un display mare. Propriul desktop și camera de filmat vor fi conectate la UC9020 ca intrări, iar proiectorul sau display-ul va fi conectat ca ieșire prin UC9020.

Pe jumătate de ecran elevii pot urmări detaliile experimentului pe care îl face profesorul (filmate cu camera de deasupra mesei de experimente), iar pe cealaltă jumătate de ecran vor putea urmări desktop-ul profesorului unde sunt afișate detaliile și scopul experimentului, precum și completarea cu rezultatele așteptate pe măsură ce acestea apar. Toate se pot face și în modul picture-in-picture sau în mod medalion.

În plus, UC9020 poate transmite în direct lecția pe internet pentru alte persoane ce doresc să asiste (pot fi unii elevi sau alți profesori, de exemplu). Lectia poate fi, de asemenea, înregistrată pe un stick USB, păstrând toate efectele și trazițiile între imagini.

Soluțiile ATEN înglobează echipamente de transmisie video live pe Internet, facilitează folosirea infrastructurii de rețea în scopuri de conectivitate AV/ IT, atât de necesară pentru videoconferințe și în lucrul colaborativ, precum și soluții inteligente de alimentare. Practic, soluțiile ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din diferite domenii, iar echipa ATEN de cercetare asigură un flux constant de soluții inovatoare, care contribuie la extinderea portofoliului de produse disponibile la nivel mondial.

Despre ATEN

Înființată  în anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT și soluții de administrare. Incluzând soluții KVM, soluții A/V profesionale și soluții inteligente de alimentare, gama de produse ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educație, media și transporturi. ATEN deține peste 570 de brevete înregistrate la nivel internațional și o echipă de cercetare ce asigură un flux constant de soluții inovatoare, de unde rezultă un portofoliu cuprinzător de produse disponibile la nivel mondial.

Având sediul în Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins și are astăzi subsidiare în China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India și România – cu centre de cercetare în Taiwan, China și Canada.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here