Inovație BCR: activarea încasării pensiei pe card fără deplasare la bancă sau la ghișeu, cu livrarea acasă a cardului. Facturile se pot plăti acum și prin telefon

0
1418

 

  • Tehnologia și procesele noastre ne permit protejarea clienților seniori în această perioadă
  • Banca Comercială Română a dezvoltat un flux special pentru ca orice client să poată cere telefonic activarea încasării pensiei pe card, precum și livrarea cardului acasă
  • Vom investi în educația tinerilor care îi pot ghida pe seniori în accesarea serviciilor bancare de la distanță


București, 4 mai 2020
– Banca Comercială Română lansează o nouă soluție de sprijin pentru clienții care doresc să încaseze pensia pe cardul bancar. Astfel, aceștia vor avea posibilitatea de a cere, grație unui flux simplificat dezvoltat de BCR, încasarea pensiei pe card printr-un simplu apel telefonic, fără a mai fi nevoie de drumuri la sucursalele bancare sau la Casele de Pensii.

La solicitarea clienților săi, BCR va prelua prin ContactCenter cererea de virare a pensiei pe card pe care o va completa, în numele beneficiarului, cu acordul acestuia, și o va trimite ulterior către Casele de Pensii. După aprobarea cererii, Casa de Pensii va vira pensia în contul pe care clientul îl deține la BCR, în luna următoare sau, cel târziu, în a doua lună de la data depunerii cererii, beneficiarii urmând să fie înștiințați cu un SMS.

Fluxul a fost creat din grijă pentru clienții seniori, pentru a limita deplasările în afara domiciliului sau intrarea în contact cu persoane din exterior. Cu ajutorul tehnologiei și al colegilor, am dezvoltat în mai puțin de o lună un proces rapid, simplificat, prin care se poate activa telefonic încasarea pensiei într-un cont bancar, cu card atașat, livrarea cardului acasă, precum și realizarea unor plăți sau tranzacții prin intermediul Contact Centerului nostru. Vom lansa, în paralel, o campanie de educație a tinerilor care îi pot ghida pe seniori în accesarea serviciilor bancare de la distanță, online sau telefonic”, a declarat Marian Ignat, Director Executiv Digital Banking, Banca Comercială Română.

BCR a extins recent gama de operațiuni disponibile printr-un simplu telefon în Contact Center. Astfel, în prezent se pot efectua următoarele:

  • Verificare cont curent;
  • Asistență de specialitate în utilizarea serviciilor de Internet și Mobile Banking;
  • Asistență de urgență si suport utilizare pentru carduri;
  • Preluare acord livrare carduri noi la domiciliu;
  • Plată facturi (în limita unei singure facturi și a unei sume maxima de 300 de lei);
  • Informaţii personalizate și generale despre produsele şi serviciile BCR;
  • Transferuri bancare prin serviciul Alo24;
  • Actualizare de date.

Fluxul de activare a pensiei pe card poate fi accesat și de seniorii care nu sunt clienți BCR. Ei trebuie să își creeze, mai întâi, un cont de la distanță, prin intermediul platformei de internet banking inteligent George, cu ajutorul unui telefon, a unei tablete sau unui calculator conectat la internet. Cardul este emis pe loc și livrat în câteva zile acasă, pe cheltuiala BCR. Cei care vor opta pentru deschiderea unui cont George vor beneficia de toate avantajele acestuia, printre care zero lei extragere la orice bancomat din lume sau zero lei comision de transfer în George sau de administrare cont.

Cererile de activare a pensiei pe card pot fi depuse la Contact Center BCR, la următoarele numere de telefon: *2227 – număr cu tarif normal apelabil din rețelele naționale fixe/mobile Telekom, Orange, Vodafone, RDS-RCS, +4.021.407.42.00 (apelabil din străinătate).

 

BCR percepe un comision de administrare de 2 lei/ lună pentru pachetul “Comod”, dedicat pensionarilor, și oferă zero lei comision la retragere și interogare sold la bancomatele BCR, precum și la plațile către comercianți, alături de depozite cu dobândă preferențială sau descoperiri de cont în cuantum de trei pensii nete.

*  *

 

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

 

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 21 de centre de afaceri și 22 de birouri mobile dedicate companiilor și 430 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de bancomate – 2.000 de bancomate, 15.300 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.700 de angajați deservesc 16,2 milioane de clienți în cadrul a 2.500 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul lui 2018, Erste Group deținea active totale în valoare de 236,8 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,79 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,5%.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here