Interes pentru dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu Republica Belarus

0
1423

Prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi
Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa
Andrei Mihailovici Grinkevich, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al
Republicii Belarus în România, aflat la începutul mandatului său în ţara noastră.
În deschiderea întâlnirii, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a realizat o
prezentare succintă a Camerei bucureştene, subliniind recunoaşterea de care se
bucură organizaţia noastră în ţară şi străinătate şi punctând câteva particularităţi
ale activităţii CCIB.
În opinia prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, dezvoltarea colaborării la nivel
cameral prin semnarea unui acord de colaborare cu partenerii de la Minsk, urmată
de înfiinţarea unui Consiliu de Afaceri România-Belarus pot reprezenta paşi
concreţi şi eficienţi în direcţia dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale
bilaterale. De asemenea, potrivit preşedintelui CCIB, organizarea unei Zile a
oportunităţilor de afaceri dedicate Belarusului, a unei „Săptămâni a produselor din
Belarus în România”, precum şi a unor misiuni de afaceri şi forumuri economice,
ar putea constitui formule excelente pentru o mai bună cunoaştere a companiilor
din cele două ţări, dar şi pentru promovarea eficientă a ofertei de produse şi
servicii a Belarusului pe plan internaţional. „Am convingerea că sistemul cameral
poate contribui la dinamizarea şi amplificarea schimburilor comerciale, dar şi a
celor la nivel universitar”, a punctat preşedintele CCIB.
Excelenţa Sa Andrei Mihailovici Grinkevich a apreciat potenţialul pieţei
româneşti şi a exprimat interesul deosebit al ţării sale pentru dezvoltarea relaţiilor
economice şi de cooperare cu ţara noastră. Ambasadorul Republicii Belarus şi-a
exprimat întreaga deschidere faţă de proiectele prezentate de preşedintele CCIB,
subliniind necesitatea de a identifica, în prealabil, domeniile de interes pentru
companiile din cele două ţări. În acest context, ambasadorul Grinkevich a
prezentat potenţialul economic al ţării sale, punctând posibilităţile reale de
colaborare între parteneri din cele două ţări, ţinând seama de poziţiile
geostrategice şi de apartenenţa lor la diferite zone de liber schimb, generatoare de
oportunităţi pentru mediul de afaceri din România şi Republica Belarus.
În perioada 2013-2015, schimburile comerciale dintre România şi Belarus
au avut o tendinţă de scădere de la an la an. În primele 11 luni ale anului 2016 se
consemnează o creştere a acestora faţă de anul precedent, până la 95,3 mil. USD,
din care exportul românesc a fost de 20,3 mil. USD, iar importurile din Belarus
s-au cifrat la 75,3 mil. USD.
Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here