Interes pentru dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale cu Republica Islamică Iran

0
1594

 

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat, în parteneriat cu Ambasada Republicii Islamice Iran în România, cea de a XV-a ediţie a „Zilei oportunităţilor de afaceri” și a doua, după cea din 2017 dedicată colaborării comercial-economice cu această ţară.

În cadrul acestei ediţii, moderate de dr. ing. Costică T. Mustață, preşedintele CCIB, oameni de afaceri din diverse domenii de activitate au avut posibilitatea de a se întâlni într-un cadru structurat cu: Excelenţa Sa Morteza Aboutalebi, ambasadorul extraordinar şi plenopotenţiar al R.I. Iran în România, Neda Raefipour, ataşat economic în cadrul Ambasadei Iranului la Bucureşti și cu Emil Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

„Dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale cu Iranul, o ţară cu un potenţial economic foarte ridicat şi de care ne leagă o lungă tradiţie, este importantă pentru noi. Cooperarea istorică româno-iraniană, îndeosebi în anumite domenii industriale (energetic, chimic și petrochimic), precum și o anumită complementaritate a celor două economii sunt motive care ne dau încredere că în perioada următoare putem contribui împreună la creșterea valorii schimburilor comerciale bilaterale, desigur în cadrul politicii comerciale comune a Uniunii Europene față de R .I. Iran”, a declarat în deschiderea evenimentului dr. ing. Costică T. Mustață, preşedintele CCIB.

„Astăzi, schimburile comerciale bilaterale înregistrează un declin, comparativ cu anii precedenți, însă sunt încrezător că situația se va schimba, întrucât între România și R. I. Iran au existat relații economice puternice și de durată. Trebuie doar să lucrăm împreună”, a punctat Emil Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Șeful misiunii diplomatice iraniene a făcut o amplă prezentare a mediului de afaceri și al potențialului economic al țării sale (locul 18 în lume după volumul Produsului Intern Brut): oportunități de afaceri, domenii în care pot fi dezvoltate proiecte în cooperare; recomandări pentru proiecte de investiţii; pașii care trebuie parcurși pentru a deschide o afacere în Iran; garantarea investițiilor; soluții pentru simplificarea tranzacțiilor finaciare realizate între parteneri din cele două țări etc.

„Industria petrochimică, industria energetică, agricultura, turismul, tehnologia informaţiei şi comunicaţiile sunt sectoare în care se pot dezvolta proiecte semnificative”, a apreciat ES Morteza Aboutalebi, subliniind deplasarea centrului de interes al țării sale de la exportul de materii prime către exportul de produse finite, cu valoare adăugată cât mai mare.

Totodată, ambasadorul Aboutalebi a încurajat firmele românești să dezvolte afaceri în Iran, punctând buna reputație de care se bucură în țara sa companiile și specialiștii români, precum și facilitățile oferite investitorilor străini, înclusiv scutirile de la plata taxelor acordate pentru o perioadă care variază în funcție de domeniul în care activează firma.

În cadru sesiunii de „întrebări și răspunsuri” reprezentanții mediului de afaceri prezenți la reuniune au fost foarte activi, printre altele propunându-se înființarea unui „Grup de lucru” sub coordonarea CCIB, pentru identificarea proiectelor care pot fi abordate în viitor, ceea ce a scos în evidență interesul firmelor românești pentru această relație, precum și actualitatea temei evenimentului.

Informații de background

Schimburile comerciale bilaterale româno-iraniene au înregistrat în primele 9 luni ale anului 2019 o valoare de 98,2 milioane USD, din care exporturile româneşti s-au cifrat la 64,8 mil. USD, iar importurile la 33,4 mil. USD, valori inferioare celor înregistrate în perioada similară a anului trecut. Iranul concentra, la nivelul anului 2018, 9,3% din rezervele de petrol și 5,4% din producția de petrol înregistrate la nivel mondial.

Seria seminariilor „Ziua oportunităţilor de afaceri” a debutat în septembrie 2013, cu o ediţie dedicată SUA, urmată de evenimente care au vizat: Orientul Apropiat şi Mijlociu, regiunea magrebiană, Balcanii de Vest, Marea Britanie şi Australia, Republica Peru, Arabia Saudită, Iran, India, Bosnia-Herţegovina, Republica Cehă, Cipru, dar şi ţările vecine, precum Republica Moldova, Ucraina şi Ungaria.

 

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here