Investeste in oamenii din mediul rural!

0
870
ccib-conferinta

ccib-conferinta„Pe fondul crizei economice, erorile de management au fost drastic amendate de catre piata, cei care nu au dovedit prudenta si atitudine proactiva fiind eliminati sau fortati sa-si regandeasca strategia.

 In acest context, Camera bucuresteana vine cu solutii la problemele oamenilor de afaceri, directiile noastre strategice fiind stabilite pornind tocmai de la principalele dificultati intampinate de firme in actuala conjunctura economica”, a subliniat Florin Antonescu, vicepresedinte al CCIB, in alocutiunea rostita in deschiderea conferintei de lansare a proiectului „Creeaza-ti propriul loc de munca”.
Proiectul, derulat de CCIB in parteneriat cu Camera de Comert si Industrie Neamt, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Teleorman si ÖSB Consulting GmbH Austria, se va desfasura pe parcursul a 29 de luni. Acesta se adreseaza persoanelor din mediul rural implicate in agricultura de subzistenta, persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca si somerilor din regiunile Bucuresti-Ilfov, Nord-Est si Sud-Muntenia si este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeste in oameni!”.
 „Faptul ca reusim sa venim in sprijinul oamenilor de afaceri in cadrul unor proiecte cu finantare europeana este deosebit de important, intrucat acestia pot beneficia gratuit de consultanta pentru afacerea lor, inclusiv de la specialisti din afara tarii, de cursuri de perfectionare si formare profesionala pentru angajatii lor, precum si de oportunitatea de a-si insusi metode moderne de management”, a declarat in cadrul conferintei de lansare directorul general al CCIB, Dan Gabriel Mihut, subliniind rolul camerelor de comert in desfasurarea unor astfel de proiecte.
„Prin acest proiect se urmareste facilitarea accesului la ocupare in activitati neagricole prin dezvoltarea competentelor antreprenoriale, sustinerea cresterii oportunitatilor de ocupare, prin acordarea de sprijin si asistenta viitorilor intreprinzatori in infiintarea propriilor companii si in crearea de noi locuri de munca, precum si promovarea culturii antreprenoriale in zonele rurale din regiunile vizate”, a afirmat in cadrul evenimentului Diana Lupulescu, manager al proiectului.
Potrivit acesteia, in cadrul acestui proiect, 360 de persoane din mediul rural ocupate in agricultura de subzistenta, persoane in cautarea unui loc de munca si someri vor beneficia de cursuri de dezvoltare a abilitatilor antreprenoriale, cu accent pe managementul afacerilor.
in cadrul celor 60 de ateliere de lucru prevazute in proiect, participantii vor invata sa elaboreze planuri de afaceri, care vor fi evaluate in vederea finantarii si vor sta la baza infiintarii viitoarelor firme. Viitorii intreprinzatori vor beneficia de suport si consiliere in procesul de constituire a firmelor si demarare a activitatilor.
Reprezentantii partenerilor CCIB in acest proiect – Daniela Balan (CCI Neamt), Evelina Manea (CCIA Teleorman) si Roxana Weiss-Anton (country manager, ÖSB Consulting GmbH Austria) – au prezentat experienta institutiilor respective in derularea de proiecte cu finantare europeana, precum si, in cazul celor doua camere de comert, importanta proiectului „Creeaza-ti propriul loc de munca” pentru dezvoltarea economica a regiunilor Nord-Est si Sud-Muntenia.
Mai multe informatii despre programul de finantare POSDRU 2007-2013, la adresa: www.fseromania.ro. de presa al CCIB

Biroul de presa al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here