Investiții ample în turismul românesc. Nordis Group la Târgul Național Imobiliar 2020

0
2699

Grupul de firme cu capital exclusiv românesc Nordis Group va lua parte la evenimentul din luna mai, unde va întâmpina vizitatorii cu o modalitate de investiție inedită, hoteluri de 5 stele în care se pot cumpăra camere. Aceste hoteluri sunt construite pentru a încuraja dezvoltarea turismului românesc.

Nordis Group crede cu tărie în potențialul turistic din România, iar primele destinații de vacanță în care și-a anunțat deja prezența sunt litoralul Mării Negre, stațiunea Mamaia și zona de munte, în stațiunea Sinaia.

Nordis Mamaia, gigantul de la Marea Neagră

Nordis Mamaia va fi cel mai mare hotel de 5***** de pe litoralul Mării Negre. Localizat în cea mai dinamică zonă a stațiunii Mamaia, în zona de nord, acesta va avea 640 de camere. Mai mult, îți va pune la dispoziție cel mai mare SPA de la Marea Neagră, compus din piscină interioară și exterioară, sală de fitness, jacuzzi, aromaterapie, saune etc. În plus, cinematograful, ballroomul, galeria comercială cu branduri de lux și două restaurante te vor aștepta cu porțile deschise.

Ceea ce face proiectul și mai special este faptul că Nordis Mamaia oferă servicii hoteliere clasice și totodată, se aliniază noilor tendințe. Mai exact, camerele hotelului pot fi cumpărate. Astfel, dacă dorești să te bucuri de propria casă de vacanță și totodată, să ai un business care să-ți ofere certitudinea unui profit consistent pe termen lung, știi încotro să te îndrepți.

Pentru prima fază a proiectului, aproape toate camerele au fost deja cumpărate, în timp ce pentru a doua etapă, peste jumătate au fost achiziționate. Nordis Mamaia va fi inaugurat în 2021 și va fi deschis 12 luni pe an.

Nordis Sinaia, oaza ta de liniște și confort

Nordis Sinaia va fi cel mai mare hotel de 5***** din celebra stațiune montană. Poziționat în zona centrală, aproape de Cota 1.400 și de Gondolă, hotelul va avea 240 de camere și va completa perfect peisajul natural, prin servicii și facilități premium.

Nordis Sinaia va avea cel mai mare SPA din zona montană și o panoramă fascinantă, restaurant, sală de fitness și aventura parc. La fel ca în cazul hotelului de la Marea Neagră, camerele Nordis Sinaia pot fi cumpărate, deci reprezintă mixul ideal între o casă de vacanță și o investiție profitabilă. Hotelul va funcționa pe tot parcursul anului.

Cine este Nordis Group

Nordis Group este un brand sută la sută românesc, care s-a dezvoltat de-a lungul celor 12 ani de existență prin proiecte realizate cu succes, exclusiv în România. Profesionalismul, entuziasmul, standardele înalte de calitate se numără printre atributele care definesc compania, iar portofoliul și gradul de satisfacție al clienților o confirmă.

Nordis Group este un grup de firme format din 6 entități, care-și desfășoară activitatea în dezvoltarea imobiliară, industrie hotelieră, construcții, arhitectură, consultanță imobiliară, administrare imobile. Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Real Estate, Nordis Architecture și Nordis Property Management sunt companiile care își desfășoară activitatea sub umbrela Nordis Group.

© 2020 Targul National Imobiliar.ro. “Târgul Naţional Imobiliar” – text şi grafică sunt mărci înregistrate prin intermediul Ag.P.I. PIVA, proprietate BDOBC Business Center. Designed by MWD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here