Joburile de șofer, contabil, inginer și cele part time au fost cele mai căutate de candidați, în 2019

0
1365

București, 16 ianuarie 2020: Aproape 4 milioane de căutări au fost înregistrate, în 2019, pentru joburile de șofer, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România. Următoarele cele mai căutate joburi au fost cele de contabili și economiști, care au adunat, cumulat, aproape 3 milioane de căutări. Foarte activi anul trecut au fost și inginerii, care vrut să-și schimbe locul de muncă – pentru această specializare au fost înregistrate peste 1,2 milioane de căutări.

 

”Una dintre surprizele anului trecut a fost să observăm cât teren au putut să câștige joburile part time. Fie că vorbim de tineri studenți care vor un program de 4 sau 6 ore pe zi, care să le permită să-și continue studiile sau de specialiști care vor să îmbine un job stabil cu activități de freelancing, 2019 a venit cu o creștere a interesului pentru aceste locuri de muncă – am avut 1,6 milioane de căutări pentru job-urile part time”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

 

Tot peste 1 milion de căutări au mai fost făcute și pentru pozițiile de assistant manager, aproape 950.000 pentru cele de manager și 750.000 pentru asistenți medicali. La un nivel apropiat de acestea s-au aflat joburile destinate specialiștilor în resurse umane (aproximativ 750.000) și cele de operatori call center (aproape 700.000).

 

”Un alt aspect interesant anul trecut a fost legat și de limbile străine incluse în căutările candidaților. Contrar așteptărilor, joburile care presupuneau cunoaștere limbii engleze s-au aflat pe ultimul loc, fiind devansate de cele pentru vorbitorii de germană (peste 300.000 de căutări), italiană (195.000 de căutări), spaniolă (159.000 de căutări) și franceză (152.000 de căutări)”, a mai spus Bogdan Badea.

 

De cealaltă parte a clasamentului, a joburilor cu cele mai puține căutări înregistrate, s-au aflat, în 2019, arhitecții, consilierii juridici sau cele de secretară. Chiar și așa, acestea au adunat, fiecare, peste 100.000 de căutări, pe tot parcursul anului.

 

 

 

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparține companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de date de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic și o bază de fani de 290.000 pe Facebook.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here