Conform deciziei autorităților, piața gazelor naturale va fi liberalizată în acest an, începând cu 1 iulie pentru consumatorii rezidențiali. Liberalizarea pieței de energie electrică este preconizată pentru începutul anului viitor.
Ce înseamnă liberalizarea pieței energetice?
ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei) este instituția care se ocupă cu reglementarea pieţelor de energie electrică şi de gaze naturale. Până acum, ANRE stabilea prețul energiei. După liberalizare, prețul va fi reflectat de piață, în regim concurențial.
Prin urmare, liberalizarea pieței de energie electrică și gaze naturale înseamnă eliminarea prețurilor reglementate. Prețul se va forma liber pe piață, în funcție de cerere și ofertă. Însă liberalizarea nu înseamnă doar cine stabilește prețul. Marele beneficiu este că vei putea să alegi oferta care ți se potrivește cel mai bine. Măsurile de liberalizare sunt stabilite de ANRE.
Astfel, pe 27 februarie 2020 ANRE a organizat o ședință publică în care s-a discutat Proiectul de Ordin pentru stabilirea unor măsuri privind furnizarea gazelor naturale la clienţii casnici în perspectiva eliminării preţurilor reglementate.
Când va avea loc liberalizarea energiei electrice și a gazelor naturale?
Liberalizarea pieței de gaze naturale va fi completă începând cu 1 iulie 2020.
Pentru piața de energie electrică, liberalizarea este propusă pentru 1 ianuarie 2021, ceea ce înseamnă că până la finalul anului 2020 prețurile pentru consumatori vor fi reglementate de ANRE. Totuși, este posibil ca liberalizarea energiei electrice să aibă loc mai devreme.
Ce schimbări apar odată cu liberalizarea?
- Odată cu liberalizarea gazelor naturale (începând cu 1 iulie 2020) și a energiei electrice (începând cu 1 ianuarie 2021) este nevoie să închei un contract nou fie cu furnizorul tău existent, fie cu unul nou.
- Dreptul de eligibilitate: după liberalizarea pieței, în calitate de client casnic nu îți vei pierde furnizorul actual, dar ai posibilitatea de a alege un alt furnizor. Pentru acest lucru trebuie să îți exerciți dreptul de eligibilitate și să optezi pentru serviciile unui furnizor nou sau să îl păstrezi pe cel actual. Dacă până pe 30 iunie nu ai încheiat un contract, furnizorul tău existent are obligația ca, în perioada mai – iunie 2020 să te informeze lunar cu privire la noua lor ofertă. Tu decizi dacă accepți oferta furnizorului sau pe cea a altui furnizor. Informările cu privire la oferte a început încă din luna mai. Poate ai observat deja că alături de factura la energie ai primit și o scrisoare informativă cu oferta furnizorului pentru piața concurențială. Dacă nu ai acceptat nici o ofertă, o alta va fi trimisă în următoarea lună, iar în iunie urmând să fie trimisă ultima ofertă. Dacă până la finalul lunii iunie nu ți-ai exercitat dreptul de eligibilitate și nu ai încheiat un contract cu un furnizor ales de tine, vei rămâne la același furnizor de gaze ca și până acum, cu diferența că pe facturi se va lua în considerare prețul propus în ultima ofertă. Astfel, în următoarea perioadă (între 1 iulie 2020 și 31 martie 2021), furnizorul tău are obligația de a te informa trimestrial cu privire la modalitatea de încheiere a unui contract cu un furnizor și despre negocierile cu acesta, despre drepturile tale în calitate de client eligibil. Totodată trebuie să îți ofere o analiză comparativă a ofertelor furnizorilor de pe piață și informații despre cum ți se asigură furnizarea de gazele naturale dacă nu ți-ai exercitat drepturile de client eligibil până la data de 31 martie 2021. De asemenea, el trebuie să îți exprime transparent și rezonabil care este oferta propusă și să menționeze care sunt toate costurile aferente furnizării gazelor naturale în regim concurenţial. Dacă vrei să știi exact care sunt ofertele furnizorilor și vrei să faci o comparație între prețuri înainte de a alege cu cine să semnezi un nou contract, ANRE pune la dispoziție un comparator de prețuri cu ofertele furnizorilor de gaz.
- Poți negocia contractele cu furnizorii și poți respinge o ofertă dacă nu ești de acord cu ea. Din contract poți negocia prețul energiei furnizate, valabilitatea ofertei, condițiile de facturare, condițiile de plată, condiții de încetare a contractului, servicii oferite, dar și alte clauze.
- Energia electrică și gazele naturale vor fi în continuare furnizate, acestea nu se vor întrerupte.
- Poți schimba furnizorul, însă distribuitorul de energie rămâne același.
- Schimbarea furnizorului este gratuită.
Care sunt beneficiile liberalizării?
- alegi oferta și serviciile pe care le consideri cele mai potrivite pentru tine;
- negociezi chiar tu contractul cu furnizorii;
- prețuri mai avantajoase pentru tine;
- îmbunătățirea serviciilor de furnizare;
- oferte variate dintre care poți alege.
Tot ce trebuie să știi despre liberalizarea pieței de gaze naturale. Descarcă aici ghidul pentru clienții casnici.