Liderii europeni vor modifica Tratatul UE pentru protejarea stabilitatii zonei euro

0
750
moneda-euro

moneda-euroLiderii Uniunii Europene vor include in Tratatul UE doua noi propozitii care sa permita crearea Mecanismului European de Stabilitate, din 2013, potrivit proiectului de concluzii al summitului comunitar de saptamana viitoare. Potrivit acestui mecanism, investitorii privati vor

suporta o parte din costurile legate de restructurarea datoriilor unui stat, ceea ce va determina pietele sa exercite presiuni asupra guvernelor pentru aplicarea unor politici bugetare corecte si evitarea unor noi crize financiare.

Mecanismul va permite sustinerea tarilor din zona euro care vor avea nevoie de lichiditati, dar nu si probleme de solvabilitate, prin intermediul unui fond care este posibil sa fie mai mare decat cel de 750 de miliarde de euro stabilit in aceasta primavara.

Pentru infiintarea acestui mecanism, Germania si Franta au insistat ca Tratatul UE sa fie modificat astfel incat sa nu apara contestatii la Curtea Constitutionala din Germania.

Liderii celor 27 de state membre vor conveni amendarea Tratatului prin adaugarea unui paragraf la articolul 136.

„Statele membre care folosesc moneda euro pot infiinta un mecanism pentru protejarea stabilitatii zonei euro. Acordarea asistentei financiare prin acest mecanism va avea loc in anumite conditii stricte”, potrivit textului.

Mecanismul va fi infiintat in baza acordului ministrilor de Finante din zona euro din 28 noiembrie.

Concluziile summitului, care sunt intotdeauna pregatite inaintea summitului si de obicei nu sunt modificate, arata ca amendamentul nu sporeste prerogativele conferite UE de catre statele membre.

Astfel, schimbarea nu va trebui aprobata prin referendum in Irlanda si da satisfactie Marii Britanii, care a insistat sa nu aiba loc vreun transfer de putere catre Bruxelles.

Liderii UE, care se vor reuni joi si vineri la Bruxelles, vor stabili totodata ca mecanismul va inlocui facilitatea Europeana pentru Stabilitate Financiara si Mecanismul European pentru Stabilitate Financiara care vor fi operationale pana in iulie 2013.

Liderii UE vor avea consultari cu Parlamentul European, Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana pana in martie 2011, iar aprobarea mecanismului in fiecare tara trebuie sa se incheie pana la sfarsitul lui 2012, astfel incat noua lege sa intre in vigoare din 2013.

Ministrii de Finante din zona euro trebui sa incheie lucrarile legate de infiintarea mecanismului printr-un acord interguvernamental, pana in martie 2011.

„Mecanismul va fi activat printr-un acord mutual al statelor din zona euro, in cazul unui risc privind stabilitatea zonei euro”, se arata in proiectul de concluzii.

La summit se va mai decide ca, desi mecanismul este destinat zonei euro, si alte state din UE pot fi implicate, daca vor, in infiintarea acestuia si sa participe ad hoc la operatiunile sale.

Asa s-a intamplat in cazul ajutorului destinat Irlandei, la care au participat si Marea Britanie, Suedia si Danemarca, prin imprumuturi bilaterale, desi nu fac parte din zona euro. (Mediafax)
Sursa foto: Arhivafoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here