Litens deschide în Timiș a doua fabrică de producție din Europa

0
1438

La începutul acestui an, Litens Automotive Group a demarat construcția unei noi unități de producție în România, urmând ca aceasta să devină operațională din toamnă. Locația din Timiș reprezintă cea mai nouă fabrică de producție din grup și va susține angajamentul companiei de a livra produse de înaltă calitate clienților din întreaga lume.

Fabrica din Giarmata, Timiș, cu o suprafață de 7500 mp, va avea inițial 30 de angajați, numărul acestora urmând să crească la aproximativ 250, până în anul 2019.

“Pentru 2018 – 2019, avem deja prevăzute pentru fabrica din Timiș proiecte noi ale producătorilor de echipamente originale (OEM), crescând astfel treptat și numărul angajaților” spune Ovidiu Ambruș, Plant Manager Litens Automotive Eastern Europe.

 Litens produce componente ale sistemului de transmitere a puterii care îmbunătățesc eficiența sistemului și oferă reduceri concrete ale consumului de combustibil/ emisiilor de noxe. „Litens este recunoscută la nivel mondial ca un angajator care promovează valori solide cum ar fi inovația, multiculturalismul și grija față de mediu. De asemenea, compania susține orientarea către client, gândirea creativa și colaborarea, oferind tuturor angajaților săi oportunități de carieră pe termen lung. spune domnul Ambruș.

În procesele de producție din noua fabrică, Litens va utiliza echipamente automatizate și semiautomatizate, pentru optimizarea procesului și eficientizarea livrărilor.

Despre Litens

Fondată în 1979 în Canada, Litens Automotive Group este lider la nivel global în domeniul tehnologiilor de transmitere a puterii. Litens a fost recunoscut cu numeroase premii din partea clienților săi, pentru realizări în inginerie, valoare de piață, producție, calitate și livrare.

Cu peste 2000 de angajați în întreaga lume, Litens furnizează soluții și tehnologii pentru sisteme de gestionare a transmisiei pe curea, sisteme de propulsie hibridă, sisteme de gestionare a temperaturii si gestionare a vibrațiilor torsionale. Pe lângă noua fabrică din România, Litens activează în prezent în Canada, Germania, Brazilia, China, Japonia, India, Anglia, Franța, Italia și Coreea de Sud.

În prezent, compania deține peste 150 de brevete garantate în industria auto și continuă să răspundă nevoilor în continuă schimbare ale domeniului, prin investiții importante în tehnologii noi, fabrici de producție și personal.

Pentru mai multe detalii contactați Ristena Veghes, HR Manager Litens Automotive Eastern Europe, tel. +40 755 985 888, e-mail: [email protected]/ [email protected], www.litens.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here