Mastercard, partener în dezvoltarea aplicației Pago, singura din România care permite plata tuturor facturilor lunare cu orice tip de card bancar

0
1197

  • Pago este singura aplicație din România care permite plata tuturor facturilor lunare cu orice tip de card bancar, dintr-un singur cont
  • Aplicația este disponibilă gratuit în App Store și Google Play
  • Utilizatorii aplicației Pago pot alege dintre cei 40 de furnizori către care pot plăti facturile mai rapid, direct de pe telefonul mobil

 

București, România — 2.11.2017 – Mastercard, companie de tehnologie în industria globală de plăți, susține dezvoltarea aplicației Pago, care se lansează în România. Pago este singura aplicație din România prin care poate fi efectuată plata tuturor facturilor lunare, cu orice tip de card bancar, dintr-un singur cont.

Aplicația poate fi descărcată din App Store și Google Play și funcționează sigur, eficient și simplu. Utilizatorii trebuie să introducă, o singură dată, la prima conectare, datele de autentificare din contul online al fiecărui furnizor pentru a sincroniza informațiile în aplicație. Ulterior, toate facturile se încarcă automat în aplicație, în fiecare lună, iar utilizatorii le pot plăti de pe telefon, fără a mai avea nevoie de alte parole și fără să caute facturile pe e-mail sau în căsuța poștală.

Printre cei 40 de furnizori către care se pot efectua, momentan, plăți cu ajutorul aplicației se numără RCS&RDS, Enel, Vodafone, E.ON, Orange, Engie, Electrica Furnizare, UPC, CEZ, Akta, Rebu și mulți alții.  La 15 dintre furnizorii cu acoperire națională, facturile se importă automat din conturile online, în timp ce pentru restul, facturile se pot plăti rapid prin scanarea codului de bare.

„Lansarea Pago este un pas foarte important pentru noi, având în vedere că vine după o perioadă de aproape nouă luni în care am testat și am îmbunătățit toate funcționalitățile aplicației. Le mulțumim celor peste 3.000 de utilizatori care au testat aplicația încă din prima fază de dezvoltare și celor 10.000 de utilizatori care au un cont activ în Pago. Mulți dintre ei ne-au scris pe toată perioada de dezvoltare, Pago fiind astăzi complet funcțională și datorită lor. Mulțumim și partenerilor noștri, Mastercard și Banca Transilvania, pentru că au avut încredere în noi și ne-au sprijinit în ultimele luni să finalizăm cu succes produsul, astfel încât să poată fi folosit de oricine dorește o metodă de administrare și de plată a facturilor mai simplă și mai  rapidă”, a precizat Adrian Cighi, Cofondator Pago.

„Din momentul în care am intrat în contact cu echipa Pago, am știut că vom putea oferi împreună cea mai bună experiență pentru plățile de facturi. Ideea Pago este una foarte frumoasă – să îți poți plăti toate facturile de utilități și servicii printr-o aplicație, cu un simplu gest. Și chiar să poți plăti automat la termen: setezi cu câteva gesturi furnizorul, ziua din lună și suma maximă, iar platforma Pago plătește conform instrucțiunilor. Totul sub controlul deplin al clientului, cu confirmare electronică și istoric complet. Pago acoperă toate nevoile clienților pentru plățile de facturi lunare: simplu, rapid, sigur, transparent. Crearea de experiențe de plată eficiente și la îndemână este un obiectiv ce face parte din strategia Mastercard, iar Pago răspunde cu succes acestui deziderat”, a declarat Gabriel Ghiță, VP, Business Development, Central and Eastern Europe, Mastercard.

În cadrul aplicației sunt disponibile și plăți precum reîncărcarea rapidă și la costuri competitive a cartelelor preplătite de telefonie mobilă și plata rovinietei. Echipa Pago lucrează în continuare la adăugarea a cât mai mulți furnizori în aplicație și integrarea unei noi serii de plăți, precum cele pentru asigurări, taxa de pod Cernavodă, iar în 2018 chiar și plățile de taxe și impozite.

Procesul de înregistrare a furnizorilor și de plată a facturilor prin intermediul aplicației Pago poate fi vizionat online, în materialul video explicativ al produsului.

 

# # #

 

Despre Mastercard

Mastercard, www.mastercard.com, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Operăm cea mai rapidă rețea de procesare a plăților din lume, oferind un liant între consumatori, instituții financiare, comercianți, autorități și companii din peste 210 țări și teritorii. Produsele și soluțiile Mastercard fac activitățile zilnice de comerț – cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, derularea unei afaceri sau managementul finanțelor – mai simple, mai sigure și mai eficiente pentru toată lumea. Urmăriți-ne pe Twitter: participați la discuțiile de pe blogul Beyond the Transaction și înregistrați-vă pentru cele mai noi știri.

Despre Pago

Pago este o aplicație pentru plăți, disponibilă gratuit în App Store și Google Play. Aplicația permite în prezent administrarea și plata facturilor emise de peste 40 de furnizori de utilități, încărcarea de cartele de telefonie mobilă și plata rovinietei, totul cu orice tip de card bancar, dintr-o interfață simplă și intuitivă. Găsiți mai multe detalii pe pagoplateste.ro sau ne puteți urmări pe Facebook, Instagram, YouTube și LinkedIn.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here