McWin Capital Partners, prin platforma de restaurante cu servire rapidă Rex Concepts, devine francizatul principal al Popeyes în România

0
704
  • McWin Capital Partners, prin platforma de restaurante cu servire rapidă Rex Concepts, achiziționează actualul operator Popeyes din România si devine Francizat Principal exclusiv al brandului.
  • Acordul de dezvoltare prevede creșterea brandului la peste 90 de restaurante în următorii 10 ani.
  • Investiția completează angajamentele din Polonia și Republica Cehă cu brandul Popeyes și Master Franciza pentru Burger King din Polonia, Republica Cehă, România și Germania.

 

București, 8 septembrie — McWin Capital Partners, prin intermediul platformei de restaurante cu servire rapidă Rex Concepts, împreună cu Restaurant Brands International (“RBI”), francizor și companie-mamă a brandului Popeyes, anunță un nou acord de Master franciză și dezvoltare a brandului în România. Rex Concepts va administra brandul în țara noastră și va începe să opereze șase restaurante în urma achiziției actualului operator Popeyes din România. De asemenea, Rex Concepts se angajează să crească brandul la peste 90 de restaurante Popeyes în țară în următorii 10 ani.

 

Această investiție completează achiziția din 2022 de către fonduri consiliate de McWin a francizei master exclusive și a drepturilor de dezvoltare a mărcilor Burger King și Popeyes în mai multe țări din Europa de Est, cu deschidere de noi restaurante în 2023. McWin a agreat să aducă emblematicul brand Popeyes în Republica Cehă și Polonia – și acum în România – și să extindă brandul Burger King în Republica Cehă, Polonia și România, cu planuri de a deschide 600 de restaurante în aceste țări în următorii 10 ani.

 

„Suntem încântați să împărtășim vestea cea mare privind noua piață și accelerarea planurilor noastre de expansiune regională pentru Popeyes în Europa Centrală și de Est”, declară Jerzy Tymofiejew, CEO Rex Concepts. „Recenta lansare de succes a Popeyes în Polonia, cu deschideri la Wroclaw și Szczecin, ne confirmă că faimosul pui Louisiana din New Orleans se bucură de o cerere uriașă în regiune. Clienții noștri recunosc nu doar calitatea și gustul remarcabil al puiului marinat, dar se bucură și de dragostea și energia pozitivă pe care le transmite brandul. Suntem încântați că aducem brandul și mai aproape de clienții din regiune, adăugând Popeyes România în portofoliul nostru.”

 

Henry McGovern, Co-Fondator McWin Capital Partners, menționează: „Creșterea McWin în regiunea CEE este de neoprit. Într-un interval scurt de timp, aducem branduri importante, precum Popeyes, pe piețele reprezentative din această regiune. La McWin suntem mândri să vedem cum Popeyes a devenit un brand lider în Europa de Est, dezvoltând un produs pe care orice consumator îl poate recunoaște. Suntem foarte încântați să continuăm să ne consolidăm relația cu RBI”.

 

Steven K. Winegar, Co-Fondator McWin Capital Partners, adaugă: „La McWin credem cu tărie în Popeyes și am făcut deja mai multe investiții în brand prin fondurile noastre. Acest acord este exemplul perfect al modului în care putem ajuta un brand emblematic de restaurante să se extindă fără limite, contribuind în același timp la îmbunătățirea aspectelor cheie precum digitalizarea, experiența clienților și sustenabilitatea brandului, cerințe prezente în fiecare investiție a noastră”.

 

„Oportunitatea de creștere a brandului Popeyes în Europa Centrală și de Est este extraordinară. Parteneriatul nostru cu McWin și Rex Concepts este o dovadă a angajamentului nostru de a accelera prezența brandului în regiune și de a oferi oaspeților noștri emblematicul pui Popeyes, preparate delicioase și o experiență excelentă în restaurante”, declară Thiago Santelmo, Președintele RBI EMEA.

 

Pasiunea pentru moștenirea sa din Louisiana și pentru preparatele aromate autentice au permis brandului Popeyes să devină unul dintre cele mai mari branduri de restaurante cu servire rapidă cu preparate din pui din lume, cu peste 4.200 de restaurante în peste 30 de țări din întreaga lume.

 

 

Despre McWin

McWin este o firmă de investiții private fondată de Henry McGovern și Steven K. Winegar, în parteneriat cu fondatori excepționali și directori generali îndrăzneți, care activează în principal în sectoarele de servicii alimentare și de tehnologie alimentară.

 

McWin și afiliații au în administrare active de peste 1 miliard de euro, investind în sectoarele globale de servicii alimentare și tehnologie alimentară în stadii de creștere și maturitate. Investițiile în sectorul alimentar includ Gail’s și White Rabbit în Marea Britanie, L’Osteria și Burger King, Vapiano, brandul italian global și Rex Concepts, platforma de QSR axată pe Europa Centrală și de Est. Investițiile în tehnologia alimentară includ companiile alternative de proteine ​​BlueNalu, Perfect Day, The Every Company, Impossible Foods și UPSIDE Foods, compania de ambalare sustenabilă Footprint și compania de agricultură verticală, Oishii. Majoritatea profesioniștilor în investiții (inclusiv cei doi parteneri fondatori ai companiei) sunt veterani ai sectorului alimentar. Experiența, concentrarea și platforma McWin oferă companiei un avantaj semnificativ pentru investiții în sectoarele țintă.

 

Despre Popeyes®

Fondată în New Orleans, Louisiana, SUA în 1972, Popeyes® are peste 50 de ani de istorie și tradiție culinară. Popeyes® se distinge printr-un meniu Cajun în stil Louisiana, care include pui picant, sandvișuri cu pui, mâncăruri de pui și alte produse regionale. Pasiunea pentru moștenirea sa din Louisiana și pentru mâncărurile aromate în stil cajun au permis brandului Popeyes® să devină unul dintre cele mai mari restaurante cu preparate din carne de pui din lume, cu peste 4.200 de restaurante în SUA și în întreaga lume. Popeyes este o subsidiară a Restaurant Brands International Inc. („RBI”), una dintre cele mai mari companii de restaurante cu servire rapidă din lume, cu peste 40 de miliarde de dolari în vânzări anuale la nivelul întregului sistem și peste 30.000 de restaurante în peste 100 de țări. RBI deține patru dintre cele mai proeminente și emblematice branduri de restaurante cu servire rapidă din lume – BURGER KING®, TIM HORTONS®, POPEYES® și FIREHOUSE SUBS®. Pentru a afla mai multe despre brandul Popeyes®, vă rugăm să vizitați www.popeyes.com sau să ne urmăriți pe Facebook, Twitter și Instagram.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here