Merkel si Sarkoyz se vor intalni pentru discutii despre criza din Europa si violentele din Siria

0
836
angela-merkel

angela-merkelPresedintele francez Nicolas Sarkozy si cancelarul german Angela Merkel se intalnesc luni la Paris pentru discutii despre coordonarea masurilor anticriza din zona euro si UE, dar si despre violentele din Siria.

Merkel sprijina deschis candidatura lui Sarkozy pentru al doilea mandat de presedinte la alegerile din aprilie si va acorda luni seara un interviu impreuna cu liderul francez, difuzat la posturi de televiziune din Franta si Germania.

„Intalnirea va fi dedicata aprofundarii cooperarii franco-germane in toate domeniile, in special cel al convergentei fiscale”, se arata intr-un comunicat al presedintiei franceze.

Cancelarul german este vazut in Franta ca un lider de incredere, capabila sa se lupte cu criza datoriilor de stat din zona euro. Astfel, Merkel ar putea imbunatati credibilitatea lui Sarkozy pe probleme economice, asa cum este perceputa de electoratul francez.
Ministrul francez al Finantelor, Francois Baroin, a decarat ca vizita lui Merkel, care are loc in timp ce Grecia face un ultim efort de a satisface conditiile cerute de institutiile financiare internationale pentru un nou „bailout”, are rolul de a oferi siguranta ca principalii factori de decizie din zona euro sunt „pe aceeasi lungime de unda”.

„Din moment ce suntem principalii contributori, daca nu ai un acord intre Franta si Germania poti de declinul lent al Europei in concurenta internationala, in haos. Daca nu exista un acord intre cele doua tari, zona euro nu mai are motor”, a aratat el.

Reprezentantii guvernului german au declarat ca discutiile se vor concentra pe armonizarea fiscalizarii corporatiilor, una dintre laturile strategiei franco-germane de coordonare economica la nivelul UE.

Surse apropiate situatiei au declarat ca discutiile vor aborda si strategia Europei in privinta Siriei, dupa ce Rusia si China si-au folosit dreptul de veto pentru a bloca o rezolutie ONU, sprijinita inclusiv de Germania si Franta, privind un plan de actiune al Ligii Arabe care ar fi vizat solicitarea retragerii presedintelui sirian Bashar al-Assad de la putere. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here