Dupa Sfantul Munte Athos, Meteora este cel de al doilea centru monastic ortodox al Greciei, ca marime si importanta si atrage ca un magnet turistii, cu relieful si cu spiritualitatea sa extraordinara.
Stancile cu pereti abrupti si inaltimi ametitoare, care se inalta in nord-vestul Tessaliei,
intre crestele Koziakas si Antichassia, constituie unul din cele mai impresionante fenomene ale planetei. Pe varfurile cele mai greu accesibile, fara vegetatie, s-a infiripat viata monahala inca din secolul al IX-lea. Piscurile aflate deasupra orasului Kalambaka si satului Kastraki, au fost numite “Meteora”, in secolul al XIV-lea, de catre cuviosul Atanasie ctitorul Manastirii Marele Meteor.
De atunci, au luat fiinta: 24 de manastiri, alaturi de altele preexistente, numeroase manastiri mici, locuri ascetice, chilii, salasuri de rugaciune, locuri de sihastrie, pesteri, locuri de claustrare, stalpnicii, imprastiate pe toate stancile meteorice.
Dintre manastirile existente in secolul al XIV-lea, multe sunt astazi in stare de ruina: Sfantul Duh, Sfantul Dimitrie, Sfantul Nicolae Padova, Sfantul Antonie, Sfanta Manastire Pantocrator, Ipsilotera, Sfantul Gheorghe Mandilas, intampinarea Domnului, Manastirea Maicii Domnului, Schitul Doumbiani, Manastirea Sfantul Grigorie, Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul, Manastirea Sfantul Modest, Manastirea Caligrafilor.
Altele, bine conservate, fiinteaza si in prezent, constituind o puternica atractie atat pentru pelerine, cat si pentru turistii din intreaga lume: Manastirea Marele Meteor, Manastirea Varlaam, Manastirea Sfanta Treime, Manastirea Rousanou, Manastirea Sfantul Stefan si Manastirea Sfantul Nicolae Anapafsas.
Din acestea sase, una singura este vietuita de maici (Manastirea Rousanou). Sfantul Stefan este cea mai usor accesibila, iar Sfanta Treime cea mai greu accesibila, acest lucru influensand traseul turistilor in aceasta zona monahala.
Punct de referinta
Cea mai reprezentativa din tot ansamblul este manastirea Marea Meteora, cu hramul Schimbarea la Fata. Situata la 613 m altitudine, ea a fost fondata de Sfantul Atanasie Meteoritul, venit aici din Muntele Athos. Mica sihastrie intemeiata de acesta a fost transformata in 1344 intr-o lavra. Tot el a inceput constructia Bisericii Schimbarea la Fata, cea mai veche si mai impunatoare din tot ansamblul Meteorelor. Fresca interioara, de o mare valoare artistica, apartine scolii cretane. in secolele XVI-XVIII manastirea numara pana la 300 de monahi si eremiti, fiind o chinovie model. Chiar si in prezent, biserica mare, paraclisele si intreaga incinta sunt frumos restaurate si bine intretinute.
Pentru valoarea sa crestina, istorica, arhitectonica, artistica si geografica, Meteora este recunoscuta si ocrotita de UNESCO si de alte organizatii internationale. Teritoriul Sfintei Meteora a fost proclamat, din octombrie 1995, “loc sfant, imuabil si inviolabil”, ceea ce-i asigura protectia si-i garanteaza autenticitatea.