București – 25 mai, 2019
25 mai marchează un an de la intrarea în vigoare oficială a Regulamentului General al Uniunii Europene privind protecția datelor. GDPR este un cadru revoluționar în materie de confidențialitate care le permite locuitorilor din UE să își controleze informațiile personale, astfel încât să îi ajute pe consumatori să aibă încredere că pot utiliza în mod liber și în siguranță tehnologii digitale în întreaga lume.
„Companiile globale au demonstrat că îl pot adopta și au reușit să implementeze noi sisteme pentru a garanta că oamenii înțeleg și își pot controla datele personale. Regulamentul a inspirat o mișcare globală pentru o reglementare mai solidă a confidențialității, prin adoptarea de noi legi în Brazilia, China, India, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda și în alte părți.”, menționează Julie Brill, Corporate VP & Deputy General Counsel, Microsoft, în articolul publicat pe blogul Microsoft On the Issues.
Oamenii sunt încurajați să-și gestioneze informațiile prin panoul de control Microsoft
La baza mișcării globale pentru modernizarea legilor privind confidențialitatea a stat noul mod în care oamenii înțeleg dreptul la confidențialitate, întrucât tehnologia schimbă modul în care aceștia creează și împărtășesc informații. În întreaga lume, se așteaptă tot mai mult ca tehnologia digitală să ofere beneficii fără a pierde controlul asupra informațiilor personale. Din acest motiv, Microsoft a fost prima companie care a furnizat în GDPR drepturile de control al datelor către clienții din întreaga lume, și nu doar în Europa.
Un an mai târziu, numărul tot mai mare de persoane care folosesc panoul de control Microsoft pentru confidențialitate este un semn clar că oamenii își doresc să dețină controlul datelor. De când a intrat în vigoare GDPR, peste 18 de milioane de oameni din întreaga lume au folosit acest instrument pentru a-și gestiona informațiile personale. Cel mai înalt nivel de implicare, atât pe cap de locuitor, cât și în cifre absolute, continuă să vină din Statele Unite, unde aproximativ 6,7 milioane de persoane au folosit panoul de control pentru confidențialitate. Locuitorii țărilor europene care se află sub incidența GDPR reprezintă, de asemenea, un procent semnificativ de persoane care au vizitat panoul de control privind confidențialitatea – până în prezent, mai mult de 4 milioane de clienți din UE s-au conectat pentru a-și gestiona datele. Japonia se situează pe locul al doilea în utilizarea panoului de control pentru confidențialitate, iar Canada pe locul al cincilea. Alte țări din top 10 au inclus Brazilia, China, Mexic și Australia.
Transformarea culturii și promovarea confidențialității în întreaga economie digitală
Pentru a crește importanța confidențialității și pentru a o integra în sistemele lor operaționale, companii ca Microsoft, care au adeat la normele GDPR, au suferit o schimbare culturală profundă, care începe la nivel executiv și implică întreaga organizație. În cadrul Microsoft, responsabilitatea de a proteja confidențialitatea clienților este punctul de plecare pentru fiecare activitate, iar angajamentul pentru un control și o abilitare mai mare a utilizatorilor este mai puternic decât oricând.
Rezultatele acestei transformări culturale pot fi observate în produsele și serviciile companiei. De exemplu, luna trecută au fost anunțate noi etape pentru creșterea transparenței cu privire la datele colectate atunci când utilizatorii folosesc produsele Microsoft, pentru a le oferi un control mai mare asupra modului în care acestea sunt utilizate. Noile etape includ descrierea datelor colectate folosind termeni clari și ușor de înțeles și facilitarea controlului de către utilizatori asupra informațiilor lor personale. Pentru a spori transparența, a fost introdus un nou raport bianual despre procedurile de colectare a datelor.
De asemenea, Microsoft pune la dispoziția clienților instrumente prin care le oferă sprijin pentru a respecta propriile obligații de confidențialitate în acord cu normele și prevederile GDPR. Pentru ca dezvoltatorii de jocuri să respecte GDPR cu mai multă ușurință, au fost dezvoltate instrumente care să le permită jucătorilor să vizualizeze sau să șteargă datele stocate despre ei. Sunt disponibile funcții care îmbunătățesc modul în care companiile securizează date cu caracter personal și protejează confidențialitatea angajaților și clienților lor.
Pentru a ajuta companiile să protejeze informațiile cu caracter personal de pe dispozitivele mobile, Microsoft a anunțat o serie de capabilități avansate de confidențialitate și securitate, care le permit administratorilor IT ai companiilor să aplice mai bine politicile de protecție privind confidențialitatea și securitatea.
În aprilie, au fost lansate noi instrumente de confidențialitate pentru Office365 ProPlus, care oferă un control mai mare asupra datelor de diagnosticare trimise la Microsoft și asupra funcțiilor opționale bazate pe cloud în Office, care îmbunătățesc funcționalitatea.
Un cadru pentru noile legi privind interoperabilitate în întreaga lume
Este esențial ca legile privind confidențialitatea să fie interoperabile, astfel încât datele să poată circula eficient peste granițele naționale. Interoperabilitatea va ajuta companiile mai mici să inoveze prin reducerea costurilor și a complexității conformității, asigurându-se că acestea nu trebuie să îndeplinească cerințe diferite și chiar contradictorii și oferindu-le totodată cea mai puternică protecție.
De la intrarea în vigoare, GDPR a fost un catalizator important pentru progres în domeniul protecției confidențialității. Țările din întreaga lume au implementat noi legi care reflectă noua înțelegere pe care o au oamenii în materie de confidențialitate în epoca noastră digitală. Unele companii au mai mult succes în gestionarea datelor personale sensibile și au furnizat noi instrumente care facilitează gestionarea și controlul informațiilor personale de către oameni.
Despre Microsoft
Microsoft (Nasdaq “MSFT” @microsoft) facilitează transformarea digitală într-o eră guvernată de servicii cloud și soluții edge inteligente. Misiunea companiei este aceea de a permite fiecărei persoane și fiecărei organizații de pe planetă să îşi atingă pe deplin potențialul.