Militarii americani au ars exemplare din Coran. Drept raspuns, mii de afgani au manifestat impotriva SUA la Kabul

0
658
koran-carte-sfanta-iran

koran-carte-sfanta-iranCel putin un manifestant afgan a murit si alti 21 au fost raniti, miercuri, in cursul unor mitinguri impotriva Statelor Unite la Kabul si Jalalabad, organizate dupa ce militari americani au ars marti exemplare ale Coranului, la o baza militara, a anuntat un medic.

Victima este „un tanar care facea parte din manifestatie. I-am vazut cadavrul la spital”, a declarat Ahmad Ali, medic la spitalul public din Jalalabad. Potrivit unor surse oficiale, zece protestatari au fost raniti prin impuscare la Jalalabad.

Anterior, un oficial din Ministerul Sanatatii afirma ca unsprezece manifestanti au fost raniti prin impuscare. „Toti sufereau de rani prin impuscare si au fost raniti in timpul manifestatiei”, iar „doi sunt in stare critica”, a declarat oficialul citat, sub acoperirea anonimatului.Politia afgana, care a precizat ca mai multe masini au fost incendiate si magazine distruse, a negat ca ar fi deschis focul asupra manifestantilor.

Aproximativ 500 de persoane protestau in doua locuri din capitala afgana, langa Parlament si in apropierea unor unitati ale Fortei internationale a NATO, lapidate de manifestanti. La Jalalabad, o mie de studenti blocau principalele drumuri.

O unitate a fortelor de ordine a fost atacata de manifestanti la Kabul si s-a retras, potrivit unui fotoreporter al AFP. Ulterior, soldati americani de la baza militara Phoenix au tras focuri de arma in aer pentru a incerca sa disperseze multimea.

Oficiali americani au declarat marti ca exemplarele de Coran arse la baza militara din Bagram, in Afganistan, au fost retrase deoarece detinutii le utilizau pentru a comunica intre ei.
Mii de afgani, inarmati cu cocteiluri Molotov si aruncand cu pietre, au manifestat violent marti in fata celei mai mari baze militare americane din Afganistan, la 60 de kilometri nord de Kabul, acuzand trupele straine ca au ars exemplare de Coran.
Secretarul american al Apararii Leon Panetta, dar si comandantul-sef al Fortei NATO in Afganistan (ISAF), generalul John Allen, au prezentat marti scuze poporului afgan. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here