Ministrul de stat sri-lankez pentru afaceri externe la Forumul de afaceri România – Sri Lanka organizat de CCIB

0
1404

Evenimentul de astăzi va fi urmat, în a doua parte a acestui an, de organizarea unei Zile a oportunităților de afaceri dedicată Republicii Democratice Socialiste Sri Lanka și de o misiune economică în sudul Asiei, inclusiv în această țară”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Muncipiului București (CCIB), în deschiderea Forumului de afaceri România – Sri Lanka.

Evenimentul a fost organizat de Camera bucureșteană cu susținerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), cu ocazia vizitei oficiale în țara noastră a Onorabilului Vasantha Senanayake, ministrul de stat pentru afaceri externe în Guvernul R.D.S. Sri Lanka, membru al Parlamentului acestei țări. „Nu este întâmplător că România este destinația primei vizite peste hotare în cadrul mandatului care mi-a fost recent încredințat. Este o confirmare a programului nostru de promovare a relațiilor cu statele din estul Europei și în particular cu România, în contextul aniversării a 60 ani de relații diplomatice dintre țările noastre”, a declarat demnitarul sri-lankez.

Sesiunea oficială a Forumului a fost onorată de prezența Excelenței Sale Tissa Wijeratne, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al R.D.S. Sri Lanka în România, cu reședința la Varșovia, a directorului general al Direcției Afaceri Politice (Vest) din MAE Sri Lanka, Dhammika Semasinghe, și a directorului adjunct la Direcția Asia – Pacific din MAE, Cristina Romilă, care a transmis oficialilor și oamenilor de afaceri participanți la Forum un mesaj din partea conducerii ministerului.

În deschiderea Forumului, Onorabilul Vasantha Senanayake a vorbit despre potenţialul economic al țării sale, punctând faptul că oamenii de afaceri români interesați să investească în Sri Lanka beneficiază de acces la piețele Pakistanului și Indiei, datorită acordurilor de liber schimb încheiate de Sri Lanka cu aceste țări.

Ministrul de stat pentru afaceri externe în Guvernul Republicii Democratice Socialiste Sri Lanka a fost însoțit de o delegație de oameni de afaceri ce activează în domenii precum: material rulant de cale ferată, energie (solară, eoliană și geotermală), turism, t export de cauciuc natural și produse din cauciuc, condimente, pietre prețioase și semiprețioase, industria tipografică.

În a doua parte a evenimentului – care se înscrie în sfera preocupării constante a CCIB de a dezvolta relaţiile economice şi comerciale cu ţări din afara Uniunii Europene – oaspeţii şi-au prezentat activitatea, punctând interesul de a colabora cu parteneri din ţara noastră, şi au intrat în dialog cu reprezentanţii firmelor româneşti care au răspuns invitaţiei CCIB.

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here