Ministrul german al economiei: Cu ajutorul imigrantilor am putea rezolva problema deficitului de forta de munca

0
794

Germania mizeaza pe integrarea a milioane de imigranti pentru a acoperi deficitul de forta de munca si a mentine cresterea economica in urmatoarele decenii, a declarat joi, in Parlament, ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel.

Potrivit estimarilor expertilor germani, populatia activa a Germaniei se va diminua cu sase milioane de oameni pana in anul 2030, pe fondul ratei scazute de natalitatii. Deficitul fortei de munca risca sa genereze probleme pentru mentinerea ritmului economiei germane.

„Daca reusim sa ii pregatim rapid pe cei care vin si sa ii integram pe piata muncii, vom putea rezolva una dintre cele mai mari probleme ale viitorului economic al Germaniei – deficitul de forta de munca”, a declarat ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, citat de Reuters.

Guvernul Angela Merkel a adoptat o atitudine deschisa fata de primirea imigrantilor din Orientul Mijlociu si din Africa, iar, conform estimarilor, anul acesta in Germania ar urma sa ajunga aproximativ 800.000 de extracomunitari. Miercuri, social-democratul Sigmar Gabriel, care este si vicecancelar, afirma ca Germania poate asimila circa 500.000 de imigranti anual timp de mai multi ani. Politicienii altor state europene au criticat atitudinea flexibila a Germaniei fata de venirea clandestinilor.

Cu toate acestea, afluxul de imigranti nu va fi atat de usor de asimilat. Desi unii imigranti, in principal cei din Siria, au studii superioare, circa 20 % sunt analfabeti, a notat ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere. in acest caz, imigrantii risca sa ingreuneze situatia sociala din Germania. Numarul beneficiarilor de indemnizatii sociale ar putea creste cu 460.000, a admis ministrul Muncii, Andrea Nahles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here