Senatorul PDL Mircea Cinteza a anuntat, miercuri, in plen, ca demisioneaza din calitatea de parlamentar incepand cu data de 9 decembrie, urmare a alegerii sale in conducerea Colegiului Medicilor Bucuresti.
„Va multumesc pentru toti anii in care am lucrat impreuna si in care am fost mandru ca fac parte din aceasta institutie”, le-a mai spus Mircea Cinteza colegilor sai senatori.
Cinteza a fost ales in Consiliul Colegiului Medicilor Bucuresti.
Mircea Cinteza a declarat, miercuri, ca regreta faptul ca paraseste Parlamentul, dar a apreciat ca activitatea sa poate fi mai folositoare in Colegiul Medicilor Bucuresti si nu a respins posibilitatea de a candida la presedintia Colegiului Medicilor din Romania.
„Am fost ales in Consiliul Colegiului Medicilor din Bucuresti si in Adunarea Generala a Colegiului Medicilor Bucuresti acum cateva zile si, conform legislatiei care a inceput sa functioneze dupa ce am fost ales parlamentar, aceasta pozitie este considerata functie de conducere incompatibila cu functia de parlamentar”, si-a explicat Cinteza demisia din Senat. El a amintit ca exista „discutii” referitoare la incompatibilitatea intre calitatea de senator si functia de sef de sectie la spital, dar a precizat ca acest lucru nu este rezolvat, ci este in curs de judecata. „Insa, din aceasta cauza am considerat ca as fi mai de folos comunitatii daca as putea sa imi desfasor activitatea in Colegiul Medicilor, mai cu seama ca urmeaza momente importante in viata sistemului sanitar si lucrul acesta ar fi fost imposibil daca nu renuntam la una din pozitii”, a adaugat Mircea Cinteza.
Cinteza a spus ca ia in calcul o „activitate cat mai intensa” in Colegiul Medicilor.
Intrebat daca ia in calcul o candidatura pentru presedintia Colegiului Medicilor, Mircea Cinteza a raspuns: „Urmeaza sa vad, pentru ca sunt mai multi pasi. Urmeaza alegeri pentru Consiliul National, in care probabil voi candida si, mai departe, in functie de discutiile cu colegii si de sansele pe care le voi avea, iau in calcul o activitate cat mai intensa in Colegiul Medicilor din Romania”. El a mai spus ca regreta faptul ca paraseste Parlamentul.
„Pe de alta parte, constat ca in mod real politica romaneasca are din ce in ce mai multi profesionisti. Constat ca oamenii sunt bine pregatiti. Sunt convins ca si cel care mai imi va lua locul si ceilalti pot sa duca la capat aceste sarcini, in conditiile in care Romania trebuie sa-si reajusteze politica in raport cu ce se intampla in intreaga lume, ceea ce nu este simplu. intai le-am spus (celor din conducerea partidului – n.r.), incepand cu cei din Arges, unde am fost ales. Toata lumea considera ca, pe de o parte, e dificil, pentru ca e un an cu foarte multe alegeri si o alegere in plus nu e folositoare. Echilibrul politic din Senat o perioada va fi mai fragil. Pe de alta parte, toti au declarat ca imi respecta decizia si ca pot avea o activitate folositoare comunitatii si in cealalta varianta”, a adaugat Cinteza. Mircea Cinteza, in varsta de 51 de ani, este de profesie medic, lucrand la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, unde este sef de clinica. El este si profesor la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti. Cinteza a fost presedintele Colegiului Medicilor din Romania, in perioada 1997-2007.
In perioada 29 decembrie 2004 – 22 august 2005, Mircea Cinteza a fost ministru al Sanatatii in Cabinetul Tariceanu. El este la al doilea mandat de senator. in actuala legislatura a fost ales in colegiul uninominal 4 din Circumscriptia electorala nr.03 Arges. In 2000, Mircea Cinteza a intrat in PNL. in decembrie 2006 a trecut la PLD, devenind membru al Partidului Democrat Liberal odata cu fuziunea PD cu PLD.
In 27 ianuarie 2011, ANI informa ca a constatat starea de incompatibilitate in care se afla senatorul PDL Mircea Cinteza, deoarece pe langa calitatea de parlamentar a detinut si mai multe functii de conducere in cadrul Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti. Cinteza a contestat actul administrativ emis de ANI privind incompatibilitatea sa la Sectia de contencios administrativ.
In 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucuresti a hotarat ca senatorul PDL Mircea Cinteza este incompatibil cu functia de sef de clinica, instanta respingand contestatia doctorului fata de decizia Agentiei Nationale de Integritate (ANI). Decizia instantei putea fi atacata cu recurs la ICCJ.
In aprilie 2010, ANI a inceput verificarea averilor si intereselor mai multor senatori suspectati de incompatibilitate dupa ce au primit derogari de la Comisia Juridica din Senat, care le-a permis sa ocupe, concomitent cu functiile de parlamentar, si alte pozitii de conducere in institutii publice.
Contactat de MEDIAFAX dupa anuntul ANI privind verificarea sa, Mircea Cinteza a declarat, in 15 aprilie 2010, ca are derogare de la Senat care ii permite sa fie sef de sectie concomitent cu functia de parlamentar, astfel ca nu se pune problema unei incompatibilitati si ca va verifica toate actele. (Mediafax)