Mitsubishi Electric Europe deschide prima sucursală în România

0
1543

București – 16 aprilie 2018

Mitsubishi Electric Europe, prin diviza Mitsubishi Electric Living Environmental Systems, a inaugurat prima sucursală a companiei din România, la București, întărind astfel prezența brandului pe piața din România. Lansarea a avut loc în prezența distribuitorilor și colaboratorilor companiei din România. La eveniment au fost prezenți Yoji Saito, CEO al Mitsubishi Electric Europe și Andrea Veronese, care va conduce Mitsubishi Electric România.

O piața în creștere

În 2017, cota de vânzări a companiei, a fost de aproximativ 10 milioane de Euro, totalizând 10% din piața locală de sisteme de climatizare[1]. În ultimii ani, Mitsubishi Electric și-a dublat cota de piață pentru produse electrice de acest gen, iar în 2018 se estimează o creștere suplimentară a vânzărilor.

Vorbind despre decizia de a deschide noua sucursală Andrea Veronese, managerul Mitsubishi Electric România a declarat „Am decis să consolidăm prezența Mitsubishi Electric în Europa investind în România, deoarece piața locală a înregistrat în ultimii ani o evoluție spectaculoasă. Mai mult decât atât economia locală a crescut mult și considerăm că avem condiții favorabile pentru consolidarea prezenței brandului.”

Viziunea pentru Europa și România

La nivel global Mitsubishi Electric are o tradiție de aproape un secol în dezvoltarea soluțiilor industriale și casnice în diverse domenii de activitate ce includ dezvoltarea, producerea și vânzarea echipamentelor electrice și electronice folosite în procesarea și comunicarea informațiilor, dezvoltarea spațială și comunicații prin satelit, electronice de uz casnic, tehnologii industriale, tehnologii energetice, mijloace de transport și echipamente de construcții.

Mitsubishi Electric  Europe B.V., prin Mitsubishi Electric Living Environmental Systems este, de peste 30 de ani, activ în domeniul climatizării și recunoscut pentru viziunea inovativă, calitatea și fiabilitate produselor oferite.

„Mitsubishi Electric se bucură de mulți ani de o prezență puternică pe piața românească. Investind în această nouă sucursală reconfirmăm angajamentul nostru în regiune și marcăm începutul unei noi creșteri în Europa de Est” a afirmat dl. Yoji Saito președinte și CEO al Mitsubishi Electric Europe B.V.

Mitsubishi Electric Living Environmental Systems are o activitate extinsă în domeniul instalațiilor de aer condiționat, încălzire și tratare a aerului, proiectând soluții complete pentru orice utilizare imaginată: de la locuințele rezidențiale independente la cele centralizate, de la hoteluri și restaurante la SPA-uri, de la mici clădiri de apartamente la complexuri rezidențiale, de la muzee la bănci, birouri etc.

Mitsubishi Electric Living Environmental Systems este prezentă în România încă din 1990, printr-o rețea puternică de distribuitori care a contribuit considerabil la dezvoltarea pieței locale.

Despre Mitsubishi Electric

Mitsubishi Electric, cu cei peste 90 de ani de experiență în producția, vânzarea și marketing de dispozitive electrice și electronice, este larg recunoscută ca o companie de top la nivel internațional. Produsele și componentele Mitsubishi Electric sunt folosite în multe domenii: tehnologia informațiilor și telecomunicațiilor, dezvoltarea spațială și comunicații prin satelit, electrocasnice, tehnologii cu aplicații industriale și energetice, sisteme de transport și construcții. În spiritul preceptelor asumate „Schimbări pentru mai bine” și „Schimbări Eco”, Mitsubishi Electric țintește să devină un lider între companiile verzi globale, contribuind la bunăstarea comunității prin tehnologiile sale. Compania este prezentă în 43 de țări din toată lumea și are peste 135.000 de angajați iar în ultimul an fiscal, sfârșit pe 31 martie 2017, a înregistrat o cifră de afaceri de 4.238,6 miliarde de yen (37,8 miliarde USD*). În Europa este prezentă din 1969 cu sucursale în 18 țări: Belgia, Cehia, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Rusia, Spania, Slovacia, Suedia, Turcia și Marea Britanie. Nou înființata sucursală din România se subordonează sucursalei din Italia, înființată în 1985. Sucursala din Italia are 5 divizii comerciale (pentru moment sucursala românească va avea doar divizia de aparate de climatizare): Climatizare – aparate de aer condiționat pentru reședințe, spații comerciale și industriale, încălzire, dezumidificare și purificarea aerului; Automatizări industriale și mecatronică – sisteme și dispozitive de automatizare industrială; Semiconductoare – componente electronice; Automobilistică – sisteme și componente pentru controlul automobilelor și vehiculelor cu motor; Transporturi – produse și sisteme pentru transportul feroviar.

[1] Estimare a Mitsubishi Electric

* La o rată de schimb de 112 yen la dolar american, rată de schimb pe piața de schimb de la Tokyo la 31 martie 2017

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here