Anul 2010 a fost un an plin de turbulente pentru Euro, cu un val de depreciere in prima jumatate a anului generat in principal de reevaluarea spectaculoasa a deficitului public al Greciei si de dificultatea perceputa a tarii in a acoperi finantarea necesara. Toamna a adus insa extinderea ingrijorarilor catre o serie de alte state vulnerabile,
Irlanda fiind fortata in cele din urma sa apeleze la randul ei la un pachet de finantare semnat UE – FMI. « Problema soliditatii constructiei monetare europene s-a pus anul acesta cu cea mai mare fermitate de la crearea Euro. Vocile care preziceau dezintegrarea ei au fost acoperite de crearea fondului de rezerva si stabilitate, cu sprijin din partea FMI. Insa problema nu a fost rezolvata decat temporar. » declara Victor Safta, directorul sucursalei din Romania a X-Trade Brokers. Trimestrul al treilea al anului a fost benefic Euro si dintr-o perspectiva comparativa cu dolarul american. Banuiala confirmata ulterior ca Fed va recurge la noi masuri de relaxare neconventionala prin cumparari de active financiare a depreciat dolarul, oferind un imbold investitorilor globali in asumarea de riscuri in crestere. Euro a parut atunci, pentru o vreme, o alternativa rezonabila. « Vara si primele luni de toamna au adus reevaluarea Euro in raport cu dolarul american prin prisma deosebirilor de politica monetara, BCE ramanand neutra cu o tenta « hawkish » in timp ce Fed a ales cat se poate de limpede calea relaxarii masive. Problemele structurale ale unor deficite raspandite neuniform pe teritoriul Uniunii au revenit insa recent in lumina reflectoarelor, iar anul 2011 va fi probabil unul de noi framantari. » adauga Victor Safta. « Portugalia poate fi urmatoarea victima, insa cu adevarat important e ceea ce se intampla in Spania. Economia tarii este sensibil mai mare decat cea a Greciei, Irlandei si Portugaliei la un loc, insa masurile de austeritate si o prudenta in reglementarea sistemului bancar inainte de criza ar putea evita blocarea accesului de finantare din piata. » precizeaza acesta.
Volatilitatea Euro in fata dolarului si a altor monede majore precum yenul japonez sau lira sterlina ar putea continua in 2011, urmand logica « atacului speculativ » urmat de programe de raspuns institutional care s-a manifestat in cursul acestui an. Nu poate fi exclus scenariul unei reconfigurari a zonei Euro, insa este posibil ca in urma crizei din 2010, coeziunea fiscala sa creasca in cele din urma, ducand la o constructie europeana mai solida. « Probabil ca Euro va oferi in continuare motive de bucurie speculatorilor in 2011, insa intr-un scenariu de baza Germania ar putea deveni mai flexibila, iar criza datoriei suverane sa genereze in final o zona Euro mai inchegata si mai pregatita sa faca fata unor socuri viitoare. Scenariul extrem al reconfigurarii regiunii ramane insa un risc in cazul unui refuz al statelor puternice de a face compromisuri » incheie Victor Safta.
****
Despre X- Trade Brokers DM SA
X- Trade Brokers DM SA este o casa de brokeraj infiintata in Polonia, in anul 2002. In prezent, compania are sucursale in 19 tari din Europa, Asia si America Centrala, fiind autorizata si monitorizata de institutiile locale care reglementeaza pietele de profil din fiecare tara in care isi desfasoara activitatea. Sucursalele au identitati juridice distincte si se supun legislatiilor fiecarei tari. Fondurile clientilor sunt separate de fondurile companiei, decontarile tranzactiilor se realizeaza in fiecare tara in care compania are sucursale.
X-Trade Brokers cotizeaza la mai multe fonduri de compensare a investitorilor si se supune tuturor cerintelor de adecvare a capitalurilor si procedurilor de gestionare a fondurilor clientilor conform MIFID.
X- Trade Brokers actioneaza ca intermediar pe Bursa din Varsovia si ca formator de piata de instrumente derivate- Contracte pentru Diferenta (CFD-uri) si Optiuni- avand ca activ suport instrumente tranzactionate pe toate continentele pe pietele valutare (forex), monetare, de marfuri si, respectiv, de capital (actiuni si indici bursieri).
X-Trade Brokers tranzactioneaza instrumente derivate pe piata extrabursiera, decontarile tranzactiilor efectuandu-se direct intre participantii la piata (institutii financiare, banci, brokeri, dealeri sau investitori individuali- persoane fizice sau juridice).
XTB detine platforme de tranzactionare on-line de ultima tehnologie si nu percepe taxe sau comisioane pentru utilizarea aplicatiilor si nici pentru deschiderea / inchiderea pozitiilor. Clientii au acces permanent la conturile de investitii.
La nivel european, X-Trade Brokers are peste 20.000 de clienti care tranzactioneaza lunar un volum ce depaseste 25 miliarde Euro (in marja).
Pe piata din Romania, X- Trade Brokers s-a lansat oficial in februarie 2009 si este autorizata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Pana in prezent, X-Trade Brokers Romania a educat mai mult de 6000 de persoane prin programele educationale pe care le desfasoara pe teritoriul tarii. Volumele lunare de tranzactionare in Romania ating acum 1 miliard de euro (in marja).
Pentru mai multe informatii va invitam sa vizitati www.xtb.ro