Municipiul București conduce detașat în topul contribuției unităților administrativ-teritoriale la schimburile comerciale ale României

0
851

 

Cele mai recente date statistice anunțate de Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) privind evoluția schimburilor comerciale ale României pe județe, la 30 mai 2023, scot în evidență faptul că firmele cu sediul social în municipiul București au exportat în primele 5 luni ale acestui an mărfuri în valoare de 8,1 miliarde euro, reprezentând 20,35% din exportul României, depășind cu 13,5% valoarea realizată în perioada similară din 2022, medie superioară creșterii exportului românesc în perioada respectivă (7,5%). Comparativ cu perioada similară din 2022, ponderea municipiului București în exportul României a crescut la 30 mai a.c. cu un punct procentual, însumând circa un miliard euro.

Municipiul București, care depășește a cincea parte din exportul României, a fost urmat în acest top de județele: Timiș cu o pondere de 10,09%, Argeș – 7,79%, Brașov – 5,13%, Arad – 4,33%, Ilfov – 4,23%, Dolj – 3,61%, Alba – 3,57%, Sibiu – 3,47%, Prahova – 3,13%, Bihor – 3,04%, Cluj – 2,82%, Olt – 2,47%, Constanța – 2,41% și Maramureș 2,01% Ponderea acestor 15 județe în exportul României a fost de 78,45%, în timp ce restul de 27 au însumat doar 21,55% (9 județe cu ponderi între 1,81% și 1,05%, restul de 18 deținând între 0,85% și 0,06%).

Principalele grupe de mărfuri exportate de firmele cu sediul social în București au fost: mașini și aparate, echipamente electrice și părți ale acestora (25%), produse ale regnului vegetal (19,9%), produse minerale (14,2%), produse ale industriei chimice (6,9%), produse alimentare, băuturi, lichide alcoolice și oțet, tutun și înlocuitori de tutun prelucrați (5,8%), metale comune și articole din acestea (5%),  vehicule și echipamente auxiliare de transport (4%), instrumente și aparatură optică (3,1%), materiale textile (2,5%), încălțăminte, pălării, umbrele (1,8%), aceste 10 grupe deținând o pondere de 88,2% din exportul firmelor bucureștene.

La import, firmele cu sediul social în Municipiul București au înregistrat o valoare de 16,1 miliarde euro, deținând o pondere de 31,81% din importul României în perioada 1 ianuarie – 30 mai 2023, reprezentând o majorare cu 5,1%, față de primele 5 luni din 2022. Municipiul București, care deține aproape o treime din totalul importului, a fost urmat în acest Top la mare distanță de județele: Ilfov – 9,60%, Timiș – 7,02%, Argeș – 4,36%, Cluj – 3,69%, Prahova – 3,56%, Brașov – 3,49%, Constanța – 3,44%, Arad – 2,88%, Bihor – 2,61%, Alba – 2,55%, Sibiu – 2,33%, Dolj – 2,22% și Mureș – 2,05%. Ponderea acestor 14 județe în importul României a fost de 81,61%, în timp ce restul de 28 au însumat 18,39% (6 județe între 1,38% și 1,02%, iar restul de 22 cu ponderi între 0,98% și 0,08%).

Ca structură a mărfurilor importate de firmele cu sediul social în București, principalele grupe care se regăsesc în statistica perioadei analizate au fost: mașini și aparate, echipamente electrice și părți ale acestora (24%), produse ale industriei chimice (17,5%), produse alimentare, băuturi, lichide alcoolice și oțet, tutun (7,8%), produse minerale (7,7%), vehicule, aeronave, vase și echipamente de transport (7,3%), metale comune și articole din acestea (6,4%), materiale textile (5,5%), aceste 7 grupe de produse au deținut o pondere de 76,2% din importul firmelor bucureștene.

Agregând datele de mai sus rezultă că firmele bucureștene au derulat în primele 5 luni ale anului 2023, operațiuni de comerț internațional în valoare de 24,2 miliarde euro, reprezentând 26,8% din comerțul exterior al țării noastre. Pe locul 2 s-a situat județul Timiș cu o pondere de 8,4%, iar pe 3 județul Ilfov cu 7,2% .

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here