Unul dintre cele mai longevive musicaluri de pe Broadway ajunge la București pe 6 și 7 aprilie 2024
Musicalul Chicago, premiat la nivel internațional cu 6 premii Tony, 2 premii Olivier, un premiu Grammy, cu peste 11.000 de reprezentații în 36 de țări, se joacă începând cu 6 Aprilie, în România, pe scena Circului Metropolitan București. George Costin aduce toată decadența și strălucirea anilor ‘20, într-un show bazat pe clasica poveste despre faimă, aparențe și trădare.
Acțiunea, plasată în mijlocul efervescenței anilor ‘20, se concentrează pe Roxie Hart și Velma Kelly, două criminale care încearcă să manipuleze mass-media pentru a scăpa de închisoare. Roxie Hart, o tânără dansatoare de cabaret, își ucide amantul după ce acesta o părăsește. În închisoare, Roxie le întâlnește pe Velma Kelly și Mama Morton care o îndrumă spre avocatul Billy Flynn. Acesta o va ajuta să câștige mass-media de partea ei. Între Roxie Hart și Velma Kelly se naște o rivalitate, iar cele două protagoniste luptă până la final pentru libertate și faimă.
“Am ales Chicago pentru că este o capodoperă, iar publicul din București merită să aibă acces la o asemenea lucrare care a generat în lume spectacole memorabile și au animat comunități. Spectatorii vor avea ocazia să vadă în arenă actori talentați, performanți și deosebit de curajoși, să asculte live o muzică celebră și încântătoare, să admire creații coregrafice originale și să audă o nouă traducere în limba română a unui text savuros. Vor participa la ceea ce noi, echipa CHICAGO, ne dorim să fie un omagiu adus artei teatrale și, în același timp, o ocazie de a aduce oamenii împreună” declară actorul și producătorul George Costin, cunoscut publicului pentru spectacolele care s-au jucat cu casa închisă ca “Amadeus”, “Colivia cu nebune” și “The MF with the hat”.
Coregrafia este semnată de Cristina Danu și Flavia Mihășan. Costumele sunt create de Irenne Costin. Artiștii care fac parte din distribuție au fost selectați în urma unui casting riguros, la care s-au înscris peste 400 de artiști. Numele celor aleși să dea viață faimoaselor personaje vor fi anunțate în curând.
Directorul muzical, Vlad Vedes, cunoscut publicului pentru spectacole ca “Mamma Mia”, ”Colivia cu Nebune” și “Fantoma de la Operă”, spune despre Chicago: “Producția muzicală a musicalului Chicago va fi, în sine, o premieră în România. Să ne gândim la simplul fapt că avem în orchestrație tuba, ca o parte consistentă a unei structuri de big band de jazz, de aproximativ 15 oameni, iar diametral găsim vioara, piccolo, flaut. Însăși respectarea atentă a orchestrației originale impune o producție muzicală aparte, în care presiunea unui sunet modern, detaliat și de impact va trebui echilibrată de naturalețea omogenității unui grup de suflători, care cântă neamplificat într-un mic club de jazz, dar și de sonoritatea elegantă, directă, livrată netransformat a unui concert de muzică clasică. Provocarea pe care o aduce musicalul Chicago este chiar această încercarea de a rebalansa proporția între un concert de muzică și un spectacol de teatru, între un show și intimitatea unei reprezentații neamplificate, între un sound exploziv și parfumul natural al instrumentelor.”
Pregătirea muzicală a artiștilor, precum și orchestra formată din 14 membri sunt coordonate de directorul muzical Andreea Csibi.”Am primit cu mare bucurie invitația lui George Costin de a face parte din proiectul Chicago. Sunt foarte onorată să pot lucra cu actori importanți ai scenei teatrale românești și în același timp și cu muzicieni valoroși. În ceea ce privește provocările pe care le aduce acest musical, amintesc două: prima este aceea de a lucra cu o echipă tânără – amintesc aici ansamblul de tineri dansatori foarte talentați, iar a doua va fi coordonarea unui număr destul de mare de instrumentiști (14 în total) în contextul în care într-o proporție de 80% spectacolul are un suport muzical, reprezentat prin acompaniamentul cântecelor live, legături între scene și (aparent) simple intervenții ale diverselor instrumente”, adaugă Andreea Csibi.
Despre Chicago
Musicalul Chicago, lansat pe Broadway în 1975, este o adaptare a cărții scrise de Fred Ebb și Bob Fosse care, la rândul lor, au pornit de la piesa scrisă de Maurine Dallas Watkins in 1926, inspirată din fapte reale. Muzica este compusă de John Kander, iar versurile sunt scrise de Fred Ebb.
Regizorul Rob Marshall l-a adaptat pentru ecran cu Renee Zellweger și Catherine Zeta-Jones în rolurile principale. Filmul este câștigător al premiului Oscar în 2002.
Spectacolul musical Chicago a mai fost jucat în România acum 17 ani, avându-i în distribuție pe Aurelian Temișan, Monica Davidescu, Anca Țurcașiu și Maia Morgenstern.