Nastase: Voi face tot ce pot ca Legea pensiilor unitare sa nu fie adoptata in forma Guvernului

0
848
psd

psdPresedintele CN al PSD, Adrian Nastase, scrie, miercuri, pe blogul sau, ca va face tot ce va putea, in Parlament, pentru ca Legea pensiilor unitare sa nu fie adoptata in forma propusa de Guvern, el apreciind ca, daca aceasta ar trece, s-ar valida, prin lege, diferentierile din sistemul comunist.

 

Nastase precizeaza ca principiul contributivitatii, propus de premierul Emil Boc pentru plata pensiilor, este corect doar daca este aplicat de la zero, el subliniind, insa, ca, in realitate, acest principiu trebuie tratat cu relativism si ca el nu poate fi niciodata acceptat ca singura regula de acordare a pensiilor.

Potrivit lui Nastase, in comunism, cele mai mari salarii le aveau cei de la partid si cei din zona Securitatii, care aveau, in consecinta, si marile contributii la bugetul statului.

Nastase precizeaza ca, pe de alta parte, cei cu contributii mici erau exact cei defavorizati de sistemul comunist, respectiv cercetatorii, profesorii, invatatorii, chiar agricultorii (care nu aveau deloc contributii, si nu din vina lor).

„In prezent, majoritatea pensionarilor sunt oameni care au contribuit mult in perioada comunista. Nu ii avem pensionari pe cei care au muncit doar dupa 1989. Iar a impune acum exclusiv regula contributivitatii inseamna a consacra, prin lege, nedreptatile sistemului comunist. si inseamna a valida oficial diferentierile practice pe care comunismul le-a impus in societate. Nu stiu daca domnul Boc isi da seama de asta sau daca nu cumva tocmai asta doreste”, arata Nastase.

El precizeaza ca un alt argument in favoarea pozitiei sale de a nu sustine proiectul Legii pensiilor unitare propus de Guvern tine de faptul ca persoanele din sistemele speciale nu au conditii egale cu ceilalti contributori.

„Lor nu li se opresc contributii din salariu, tocmai pentru ca au un statut diferit. Nu sunt privilegiati, asa cum ar crede unii. Da, au siguranta salariului si a locului de munca. Da, unii au chiar si niste beneficii (cate se mai dau in statul tot mai mic pe care il conduce cel mai mic om politic din Romania – si nu o spun la propriu). Dar au in acelasi timp si foarte multe restrictii, care ii impiedica sa aiba alte venituri decat cele din respectivul serviciu. si, cata vreme sistemul a fost construit astfel incat sa nu fie nevoie de contributia lor, pentru ca sistemul lor de pensii e diferit de al celorlalti, asa cum e peste tot in lumea civilizata, principiul contributivitatii nu se aplica la ei”, precizeaza Nastase.

Legea sistemului unitar de pensii a trecut prin aprobare tacita de Senat, iar Camera Deputatilor este forul decizional. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here